Oltenii cer demisia şefilor arbitriilor! Tudor, omul negru!

25 noiembrie 2015 16:33   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Oficialii celor de la CS Universitatea Craiova vor ca preşedintele Comisiei Centrale de Arbitraj, Kyros Vassaras, şi vicele Alexandru Deaconu să renunţe la funcţii. Oltenii sunt supăraţi că respectivii nu i-au pedepsit pe “fluieraşii” care i-au dezvantajat în anumite meciuri, iar Alexandru Tudor a fost declarat duşmanul numărul unu.

"Da, Tudore, ţi-a ieşit! Ne-ai decimat. Noi o să strângem din dinţi și o să mergem mai departe. Dar tu, tu ce o să faci? Câte meciuri mai ai de gând să nenoroceşti până să fii dat afara. Domnule Vassaras, domnule Deaconu, cât îl mai ţineţi?

Cu riscul de a ne repeta, rămânem la convingerea că fiecare individ evoluează până la primul nivel de incompetenţă. Domnule Vassaras, domnule Deaconu, l-aţi atins! Arbitrajul românesc se află de ceva timp într-o cădere liberă, într-o criză cronică ceea ce cere din partea dumneavoastră o acțiune radicală: DEMISIA! Pentru a fi corect înţeleşi noi nu avem o problemă cu arbitrii (exceptându-l pe stimabilul domn Tudor), noi avem o problemă cu arbitrajele. Prin maniera în care aţi condus arbitrajul românesc şi implicit aţi delegat anumite brigăzi de arbitri la anumite meciuri, aţi ajuns să influenţaţi în mod direct accederea anumitor echipe în play-off, precum şi ierarhia finală.

Convinşi fiind că sunteţi în asentimentul nostru că terenul de fotbal nu este codru, considerăm legitim să primim înapoi banii pentru arbitrajele care au viciat rezultele meciurilor noastre şi înainte de a vă prezenta demisia să vă cereţi public scuze pentru prestaţiile mediocre ale brigăzilor pe care le-aţi trimis la partidele Universității Craiova", se arată în comunicatul oltenilor.

Mai multe