Oltenii de la Universitatea Craiova s-au sabotat singuri

13 ianuarie 2021 17:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova a început slab returul Ligii 1, în mare parte din cauza tacticii alese de antrenorul Corneliu Papură, dar și din cauza delăsării celor care au în grijă stadionul de zeci de milioane de euro. La final partidei, președintele clubului, Sorin Cîrțu, era dezamăgit și uluit de cât de prost a fost manageriată situația zăpezii.

Dacă ar fi să ne luăm după regulamentul de licențiere al cluburilor din prima ligă, toate ar trebui să aibă instalație de încălzire pentru gazon pentru a preîntâmpina înghețarea terenului, sau acoperirea lui cu zăpadă în timpul meciurilor. Cu atât mai mult ne imaginăm că o astfel de instalație se regăsește într-o arenă modernă și inaugurate de câțiva ani, precum stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova. Ei bine, prima ninsoare din acest campionat de la Craiova a luat pe toată lumea prin surprindere, meciul Universitatea – Sepsi (scor 0-0), de marți, disputându-se, în prima repriză, pe un teren acoperit de zăpadă în cea mai mare parte a lui. Excepție au făcut careurile, curățate de oamenii de ordine cu lopata și roaba. Partea a doua, însă, s-a disputat pe un gazon verde, de pe care zăpada dispăruse ca prin magie. Nu a fost nimic nepământesc, ci doar o mașinuță care a intrat pe teren la pauză și a topit toată zăpada! La finalul partidei în care echipa sa a pierdut două puncte foarte importante în lupta pentru titlu, președintele oltenilor, Sorin Cîrțu, nu înțelegea nimic din ce s-a întâmplat și de ce a fost nevoie să joace o repriză pe zăpadă, deși mașina-minune se afla în arena.

”Ceea ce s-a făcut repriza a doua trebuia să facem la începutul meciului. Eu nu am înţeles. Adică maşinuţa aia de unde a apărut la pauză şi nu a apărut înainte. La pauză, s-a luat de pe teren toată zăpada cu o maşinuţă. Jocul nostru a fost diferit în prima repriză, s-a jucat altfel de fotbal, faţă de repriza a doua, când s-a pus mingea jos, s-au încercat combinaţii şi din partea noastră şi din partea lor. Nu am înţeles. Nu ştiu cine trebuia... Noi organizăm, dar trebuia dispoziţie de la stăpânii stadionului, care ştiu ce au la dispoziţie. Am văzut şi eu stadioane în străinătate, când ninge e verde. Toţi ne-am mirat. Aflăm că e nu ştiu cum încălzirea, dar e în aşa fel încât să nu îngheţe firul de iarbă. Nu am înţeles. La 55 de milioane, cred că poate să ningă oricât ar ninge şi terenul... Terenul trebuie să fie verde. Aşa mă gândesc. De ce nu a fost de la început maşinuţa”, a declarat Sorin Cîrțu la Telekom Sport.

În ceea ce privește jocul, acesta a fost dezamăgitor pentru craioveni, lucru constatat și de antrenorul lor, Corneliu Papură. Acesta a văzut meciul din tribună, din cauza unei eliminări luate în finalul turului. ”A fost o primă repriză în care terenul şi-a pus amprenta asupra spectacolului fotablistic. A fost un hazard continuu. În repiza a doua, pe un teren greu, am reuşit să avem două, trei situaţii de poartă. Per ansamblu, este un rezultat echitabil. Să sperăm că terenurile pe care vom juca nu vor afecta integritatea jucătorilor, pentru că vor fi îngheţate şi va fi complicat să joci”, a declarat tehnicianul.

Mai multe