Niculae la Rapid, Marica la Dinamo

29 august 2013 15:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ciprian Marica a îmbrăcat din nou tricoul roş-alb şi e în stagiul „câinilor”, la Poiana Braşov, iar Daniel Niculae a bifat deja prezenţa într-un amical pentru giuleşteni.

Marica e în negocieri cu echipe din Italia şi Turcia, dar până să se înţeleagă cu un club el se menţine în formă alături de echipa care l-a format, Dinamo.

Atacantul pe care se bazează Piţurcă în „dubla" cu ungurii şi „ienicerii" a participat la tot programul impus de Gigi Mulţescu şi mâine chiar ar putea evolua în amicalul cu CSM Râmnicu Vâlcea.

Marica a îmbrăcat din nou tricoul dinamoviştilor

De partea cealaltă, Daniel Niculae, un simbol al rapidiştilor, se antrenează de o lună cu „vişiniii" şi aşteaptă şi el, ca şi Marica, un contract în străinătate. Mai mult, el a activat deja o repriză într-un amical pentru Rapid contra viitorului adversar al „câinilor", Râmnicu Vâlcea, şi a arătat că e polivalent: deşi e atacant, a jucat ca fundaş central.

„Am vorbit cu antrenorul şi i-am spus că pentru Rapid pot să joc şi-n poartă. Aş vrea ca adevărata revenire la echipă să fie în prima ligă sau în Europa", a explicat el. Apoi, a continuat: „Sunt liber de contract, mă pot transfera oricând şi nu am intrat în panică". Deşi, e în aceeaşi situaţie ca Marica, Niculae nu e convocat de Piţurcă.

Azi, Piţurcă anunţă lista stranierilor

După convocarea de principiu a 16 stranieri, azi vor fi trimise faxurile pentru cei pe care se va baza selecţionerul Piţurcă în “dubla” cu Ungaria şi Turcia din preliminariile CM 2014. Întâlnirea cu ungurii va avea loc la data de 6 septembrie pe Arena Naţională, de la ora 21.00, iar cea cu “ienicerii” va fi la data de 10 septembrie, tot pe Arena Naţională (ora 21.00).

Raţ, debut şi autografe la West Ham

Răzvan Raţ, om de bază al „tricolorilor”, a jucat primul său meci pentru West Ham în partida cu Cheltenham, 2-1, din turul doi al Cupei Ligii, după care a participat la o întâlnire cu fanii. După autografe şi fotografii, el a vorbit şi despre debutul la clubul englez: “Am fi putut să marcăm de şase ori, dar poate nu a fost ziua noastră. Acum mă gândesc doar la debutul în Premier League. Vreau să joc contra lui Stoke, dar totul depinde de antrenor”, a spus Raţ.

Mai multe