EXCLUSIV! Dinamoviştii, atacaţi la antrenament de suporteri clujeni de origine maghiară ! Mulţescu a confirmat incidentul!

6 septembrie 2013 9:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

UPDATE: Alex Curtean este dinamovistul care a ripostat în momentul în care fanul a intrat pe gazon.

UPDATE: Gigi Mulţescu, antrenorul lui Dinamo, a confirmat pentru Click! incidentul.

"Eram la antrenament şi ne-am trezit cu suporterii peste noi. Am înţeles că era un grup din Cluj, de origine maghiară. Au reuşit să intre pe stadion spunând că trebuie să se întâlnească cu fanii de la Dinamo pentru a merge împruenă la meciul de pe Arena Naţională. Într-adevăr, jucătorii s-au simţit ameninţaţi şi au lovit la rândul lor...Ce să facă? Să stea să fie călcaţi în păicioare?", a spus Mulţescu.

Meciul România-Ungaria a început, din păcate, pe străzile Capitalei. După ce aseară fani maghiari şi români s-au atacat în Centru Vechi, azi-dimineaţă un grup de suporteri ai oaspeţilor a atacat un român care flutura steagul "tricolor" în Gara de Nord, iar în urmă cu câteva minute susţinătorii Ungariei au dat buzna la antrenamentul lui Dinamo.

Maghiarii, aflaţi cel mai probabil în zona Ştefan cel Mare din drumul lor de la Gara de Nord, s-au oprit la stadionul Dinamo. Văzând că pe teren sunt jucătorii lui Mulţescu, fanii unguri - mulţi dintre ei în stare avansată de ebrietate- au vrut să sară gardul pentru a intra pe gazon. Unul singur a reuşit şi chiar înainta ameninţător către fotbalişti.

Văzând că se apropie, unul dintre dinamovişti l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului. Rănitul s-a ridicat rapid şi a reuşit să-l lovească cu pumnul pe un alt jucător, apoi a fost prins şi pus la pământ de ceilalţi dinamovişti .

Altercaţia a continuat cu înjurături şi ameninţări greu de reprodus. Tânărul ungur care-l lovise pe dinamovist a fost scos din teren de unul dintre masorii echipei, în timp ce jandarmii au intervenit pentru a-i scoate şi pe ceilalţi suporteri din zona gazonului.

În timp ce încerca să fugă, unul dintre suporteri a căzut în gol, încercând să sară un gard, şi, timp de câteva minute nu s-a ridicat.

Mulţescu şi-a dus jucătorii la cabine şi, după ce sau calmat spiritele, au ieşit din nou la antrenament.

Mai multe