Bişniţarii acţionează, poliţiştii stau degeaba!
Meciul de mâine contra Greciei, decisiv pentru un loc la Campionatul Mondial, e mană cerească pentru bişniţari. Chiar dacă s-au mutat în mediul online, ei nu au renunţat la vechile obiceiuri şi-i abordează pe toţi cei care trec pe lângă stadion.
Returul cu eleni se va disputa cu casa închisă. Peste 50.000 de oameni vor fi în tribune, dar, ca de obicei, nu toate biletele au ajuns la fani, ci şi la „micii întreprinzători". Unii au postat din timp anunţuri pe siteuri prin care vând tichete, preţul cerut fiind uneori şi de şapte ori mai mult decât cel iniţial.
Dar, cum timpul e scurt şi trebuie să scape de ele, ieri bişniţarii s-au postat la poarta din Bulevardul Basarabiei a Arenei Naţionale şi te abordau: „Am bilete, locuri bune!".
Normal, oferta de nerefuzat îţi scotea din buzunar un salariu minim pe economie, adică 800 de lei, dacă doreai să stai la tribuna a doua şi să ai un însoţitor, tichete ce te-ar fi costat în mod normal 240 de lei. Interesant e că-n tot acest timp, trei echipaje de Poliţie păzeau cu străşnicie calea de acces din strada Maior Coravu, deşi nu era ţipenie de om, situaţie întâlnită şi la intrarea din Pierre de Coubertin.