Români, nu mai fiţi trişti! Ei chiar sunt buni, dar tot au ratat Mondialul din 2014

23 noiembrie 2013 17:29   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Privind lista naţionalelor calificate, putem spune că Mondialul 2014 va fi cel mai puternic din istorie. Comparativ cu alte ediţii, de această dată nici o mare forţă fotbalistică a lumii n-a ratat calificarea.

Totuşi, la nivel individual, vor fi absenţe notabile. Puşi cap la cap, aceşti jucători ar putea alcătui o echipă teribilă, care să facă faţă chiar unei finale de Campionat Mondial.

Petr Cech (Cehia)

Portarul naţionalei Cehiei e unul dintre cei mai buni din lume. Cech are trei titluri de cel mai valoros portar al Ligii Campionilor (2005, 2007 şi 2008). La 31 de ani, goalkeeper-ul lui Chelsea n-are însă decât o singură prezenţă la Mondiale, în 2006, atunci când cehii au părăsit competiţia după faza grupelor.

Branislav Ivanovic (Serbia)

După Mondialul din 2010, la care a ajuns dintr-o grupă cu România, Serbia a intrat într-un con de umbră. De lipsa de rezultate a vecinilor noştri e responsabil şi fundaşul Branislav Ivanovic de la Chelsea, titular în echipa plină de staruri antrenată de Jose Mourinho.

Daniel Agger (Danemarca)

O prezenţă contantă la ultimele turnee finale, Danemarca a ratat calificarea în Brazilia, fiind naţionla clasată pe locul secund cu cel mai slab punctaj. Căpitanul nordicilor este masivul Daniel Agger, un fundaş călit în Premier League în tricoul „cormoranilor” de la Liverpool.

Vlad Chiricheş  (România)

Inclusiv presa britanică l-a introdus pe Vlad Chiricheş printre marile absenţe ale Mondialului de anul viitor. De altfel, la doar 24 de ani, fostul stelist cumpărat de Tottenham în schimbul a 9,5 milioane de euro este unul dintre fundaşii centrali cu cea mai bună cotă în fotbalul mondial.

David Alaba (Austria)

Titular pe flancul stâng al apărării nemţilor de la Bayern München, David Alaba ar fi avut loc în orice echipă naţională la Mondiale. Austriacul de culoare (născut din mamă filipineză şi tată nigerian) plăteşte tribut faptului că naţionala ţării sale nu reprezintă o forţă, chinuindu-se de fiecare dată în preliminarii.

Marek Hamsik (Slovacia)

Slovacii au pierdut cursa spre Rio într-o grupă cu Bosnia şi Grecia, în ciuda faptului că beneficiază de câţiva jucători de certă valoare. Fără îndoială, vedeta slovacilor este Marek Hamsik, mijlocaşul cu creastă care face furori în Serie A, în tricoul lui Napoli.

Thomas Rosicky (Cehia)

Ajuns la 33 de ani, cehul Rosicky a ratat probabil ultima şansă de a mai juca la un Campionat Mondial. Cu prezenţe la Euro 2000, Euro 2004 şi CM 2006, mijlocaşul lui Arsenal face parte din „generaţia de aur” cu care Cehia defila în fotbalul european în urmă cu un deceniu.

Seydou Keita (Mali)

Pe continentul african n-a fost nici o surpriză în preliminarii. Totuşi, de la competiţia de vara viitoare va lipsi Seydou Keita, căpitanul naţionalei statului Mali. Fostul mijlocaş al Barcelonei n-a reuşit să-şi ajute conaţionalii să bifeze o prezenţă istorică la Mondiale, Mali capotând în faza grupelor.

Robert Lewandowski (Polonia)

În primăvara lui 2013, în semifinalele Ligii Campionilor, vârful Borussiei Dortmund marca patru goluri în poarta lui Real Madrid. Din păcate, „Lewa” nu va străluci şi la Mondiale pentru că Polonia a fost eliminată dintr-o grupă de foc, cu Anglia, Ucraina şi Muntenegru.

Zlatan Ibrahimovic (Suedia)

După meciurile de baraj cu Portugalia, ­suedezul Zlatan Ibrahimovic a oferit o declaraţie şocantă: „Un Campionat ­Mondial fără mine nu merită văzut”. Probabil că „Ibra” ar fi jucat şi el în Brazilia dacă suedezii n-ar fi dat în play-off peste bestia Cristiano Ronaldo.

Mai multe