Moarte bizară a unui fotbalist, în timpul meciului. Cu doi ani înainte decedase şi portarul, rudă cu el

24 noiembrie 2013 22:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Qoussai Emad el-Khawalda s-a prăbuşit în prima repriză, iar colegii săi au încercat fără succes să îl reanimeze până la venirea ambulanţei, a explicat Ihab al-Khalili, responsabil al grupării Faisaly.

"Clubul nostru regretă această pierdere şi transmite condoleanţe familiei şi apropiaţilor jucătorului, precum şi familiei fotbalului iordanian", a declarat Ahmed al-Adwan, de asemenea oficial al clubului.

În semn de doliu, meciul pe care prima echipă a clubului Faisaly ar fi trebuit să îl dispute, luni, în campionatul Iordaniei, a fost amânat.

În urmă cu doi ani, gruparea iordaniană l-a pierdut şi pe portarul Zibn al-Khawalda, într-un accident rutier. Cei doi jucători decedaţi erau rude şi proveneau din aceeaşi localitate.

Mai multe