A dat Benga în Steaua

1 decembrie 2013 21:32   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Nervozitatea lui Laurenţiu Reghecampf de la finalul jocului, când certa pe toată lumea, vorbeşte de la sine. În loc de şedinţa cu aspect familial de la centrul terenului, obişnuită după fiecare meci, când toată lumea stătea luată de gât, acum a apărut isteria. Steaua are patru puncte mai puţin decât Astra şi chiar dacă are două jocuri în minus, zeii din Ghencea simt un fior cât se poate de uman pe şira spinării

Asta pentru că Bourceanu şi compania n-au mai câştigat de ceva vreme un meci în care adversarul era de un oarecare calibru. Steaua s-a păcălit în minutul 45+3, când Prepeliţă a deschis scorul din nimic, fără ca echipa să joace ceva. A doua repriză s-a luptat mai aprig, cu Petrolul în alergare disperată după egalare, care a venit când mai erau în jur de 10 minute din meci, datorită jucătorului cu nume diabolic, Benga.

Iar „Reghe" şi-a găsit şi el în sfârşit naşul şi în Liga I. Pe naşul Contra, pe cine altcineva, iar campionatul rămâne deschis. Totul se poate decide în dubla cu Astra, din decembrie, dar acum e evident de ce Steaua tânjeşte după o vacanţă prematură.

Mai multe