EXCLUSIV! Tamaş: «Mai joc la nivel înalt 4-5 ani»

10 decembrie 2013 15:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Click! v-a prezentat în ediţia de ieri mărturisirile fără perdea ale lui Gabi Tamaş. După mai bine de trei ani de tăcere, timp în care a făcut multe, dar i-au şi fost puse multe în „cârcâ", fotbalistul de 30 de ani a acceptat să-şi spună punctul de vedere.

Mulţi îl văd terminat ca fotbalist, având în vedere păţaniile din ultimul timp, toate alăturate consumului de alcool. Internaţionalul român rispostează şi le dă peste nas contestatorilor, anunţându-i că intenţionează să mai joace ani buni la nivel înalt.

„Cine are impresia că nu mai sunt capabil să joc fotbal la o echipă puternică, se înşeală amarnic. Organismul meu corespunde tuturor parametriilor. Nu am făcut antrenamente cu vreo echipă de două luni, dar asta nu înseamnă că am dormit non-stop. Nu trece o zi fără să fac mişcare...fie că este vorba de o miuţă, alergări, saună", ne-a dezvăluit fundaşul de 30 de ani. Tamaş este sigur că nu a terminat-o cu fotbalul-mare:" Patru, cinci ani, mai joc fără probleme. Important este să fiu sănătos şi să mă feresc de accidentări. Plus că am si o ţintă personală. Vreau să-l depăşesc pe Gică Popescu într-un top al jucătorilor care au evoluat în cât mai multe campionate. El are şapte ţări, eu doar şase".

Gabi a „bifat" campionate puternice din Europa şi a lucrat cu antrenori de top. „Am învăţat multe de la ei. Cel mai mult mi-a plăcut cum am lucrat cu Di Matteo şi cu Steve Clarke. Clarke a fost secundul Jose Mourinho la Chelsea şi are „şcoala lui". Mereu ne spunea aceleaşi idei: că suntem cei mai buni, că nu avem rivali, că sunt puternici. Asta conteaza foarte mult pentru moralul unui jucător. M-a ajutat enorm".

«Nu am probleme cu băutura!»

Click! v-a prezentat în exclusivitate în numărul de ieri reacţiile lui Tamaş vizavi de comentariile legate de problemele pe care le-ar avea cu alcoolul.

„Eu beau ca orice om normal. Când am o zi liberă ies în oraş cu prietenii, ne întâlnim la un grătar. Nu sunt alcoolic! Alcoolicii sunt cei care stau cu băutura în nas de cum se trezesc până când adorm. Am fost făcut în atâtea feluri... mai rămâne să aud că sunt drogat şi homosexual", a fost mărturia lui Gabi Tamaş.

EXCLUSIV! Tamaş: «Nu sunt alcoolic!»

Beat criţă, Tamaș a încurcat WC-ul cu bucătăria

Gabi Tamaş: «Nu mai ţin la băutură»

Tamaş l-a umplut de sânge pe Pancu. Rapidistul povesteşte ce s-a întâmplat

Gabi Tamaş, dat afară de la CFR Cluj: «A venit, a băut şi a plecat»

Mai multe