Rusescu a marcat după 126 de zile
Fostul atacant al Stelei a înscris o dublă pentru Sevilla în chiar meciul său de debut la spanioli. Se întâmpla la 8 august, în preliminariile Ligii Europa, în Mladost Podgorica - Sevilla, 1-6. Rusescu a intrat de atunci într-o perioadă neagră, n-a mai apărut decât de două ori în echipă şi situaţia sa părea compromisă la andaluzi.
În jocul de la Freiburg, ultimul din faza grupelor, antrenorul Unai Emery i-a mai dat jucătorului nostru o şansă de doi bani. L-a introdus în minutul 73 al partidei, în locul lui Bacca, iar românul a profitat de singura ocazie clară pe care a avut-o. S-a întâmplat chiar în ultimul minut al prelungirilor, 90+4, când Rusescu a scăpat singur cu portarul advers şi l-a executat pe acesta de la marginea careului.
Sevilla a câştigat grupa şi s-a calificat în şaisprezecimi, unde poate da peste sperietoarea Juventus, peste Lazio, echipa lui Radu Ştefan sau PAOK Salonik, echipa lui Costin Lazăr. În aceeaşi fază a competiţiei s-au calificat şi alte echipe la care sunt legitimaţi români. Astfel, Tottenham, echipa lui Vlad Chiricheş, Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, dar şi Dnipro Dnipropetrovsk, echipa la care joacă Alexandru Vlad, sunt în primăvara europeană şi pot cădea între ele la tragerea la sorţi care va avea loc luni, la Nyon.