Cum arată Crăciunul în familia Goian

27 decembrie 2013 16:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dorin activează în prezent la Asteras Tripolis în Grecia, în timp ce fratele său Lucian asigură defensiva la clubul chinez Beijing Baxy, dar de sărbători cu toţi s-au reunit acasă, acolo unde îi aşteptau rudele. Iar, familia Goian e extrem de numeroasă. Cei şapte fraţi, patru băieţi şi trei fete, au la rândul lor copii, astfel că Vasile Goian, tatăl „clanului", are peste o duzină de nepoţi.

Mai mult, dintre toţi copiii doar fetele Veronica, Iuliana şi Mărioara nu au practicat fotbalul, în rest cei patru băieţi au activat toţi în sportul - rege, pe lângă Dorin şi Lucian, Liviu îmbrăcând tricoul celor de la Debrecen, iar Gigi pe cel al Forestei. Oricum, seara de Crăciun a fost una specială fiindcă pe lângă revederea familiei, cei prezenţi s-au putut delecta şi cu „recitalul" susţinut de fotbalişti, în timp ce altcineva din familie îi acompania la chitară.

Mai multe