Un fotbalist celebru recunoaşte că e homosexual: «A fost greu până m-am convins de asta!»

8 ianuarie 2014 14:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Problema homosexualităţii în fotbal a devenit din ce în ce mai stringentă în ultimii ani, invertiţii făcând lobby neoficial ca lumea să-i accepte. Până azi niciunul nu recunoscuse încă public faptul că e gay, dar neamţul Thomas Hitzlsperger a spart gheaţa.

Jucătorul crescut de Bayern Munchen şi care a jucat pentru Aston Villa, Stuttgart, Lazio, West Ham United, Wolfsburg, Everton şi de 52 de ori pentru naţionala Germaniei, a admis că-i plac bărbaţii.

"Doar în ultimii ani mi-am dat seama că-mi doresc să trăiesc alături de un bărbat. A fost un proces lung şi plin de dificultăţi până m-am convins de acest lucru. Nu este simplu să stai la masă cu 20 de tineri care fac glume pe seama homosexualilor, chiar dacă acestea nu sunt neapărat ofensatoare", a afirmat mijlocaş care s-a retras din activitate în septembrie 2013.

Culmea este că în 2007, Thomas Hitzlsperger trebuia să se însoare cu logodnica sa, Inga. A renunţat cu o lună înainte de data stabilită pentru nuntă.

Gestul său a fost considerat foarte curajos de către toată lumea, iar compatriotul său, Lukas Podolski, a ţinut să-l felicite. "Respect, Thomas. O decizie curajoasă şi demnă de lăudat. Este un semnal important pentru vremurile noastre", a scris atacantul lui Arsenal pe Twitter.

Rămâne de văzut dacă acest precedent îi va convinge şi pe alţii să iasă în faţă şi să-şi dezvăluie orientarea sexuală. Oricum, la homosexualitatea la bărbaţi este o problemă mult mai delicată decât cea la femei. În sport există deja numeroase cazuri de lesbianism recunoscut şi tolerat.

Mai multe