Cristiano Ronaldo, pentru a opta oară în echipa anului! Messi lipseşte

15 ianuarie 2014 14:55   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Echipa UEFA a anului 2013 are în componenţă patru jucători de la Bayern, echipă ce a obţinut trofeul Ligii Campionilor, pe starul Realului, Cristiano Ronaldo, câştigătorul balonului de Aur, dar nu şi pe Messi, vedeta Barcelonei.

Messi absentează pentru prima dată după cinci ani. De asemenea, pentru prima dată din 2003 Barcelona nu are niciun jucător în echipa anului.

Din echipă mai fac parte trei fotbalişti de la Real Madrid, doi de la Paris Saint-Germain şi câte unul de la Borussia Dortmund şi Arsenal Londra.

Cristiano Ronaldo a fost ales pentru a opta oară consecutiv în echipa UEFA a anului.

Echipa UEFA a anului 2013, pentru care au votat 6.310.237 de persoane: Manuel Neuer (Bayern Munchen - Germania) - Philipp Lahm (Bayern Munchen - Germania), Thiago Silva (Paris Saint-Germain - Brazilia), Sergio Ramos (Real Madrid - Spania), David Alaba (Bayern Munchen - Austria) - Gareth Bale (Tottenham Hotspur/Real Madrid - Ţara Galilor), Marco Reus (Borussia Dortmund - Germania), Mesut Ozil (Real Madrid/Arsenal Londra - Germania), Franck Ribery (Bayern Munchen - Franţa) - Zlatan Ibrahimovici (Paris Saint-Germain - Suedia), Cristiano Ronaldo (Real Madrid - Portugalia).

Mai multe