Barcelona îşi face OZN de 600 de milioane de euro. Vezi câte locuri va avea "noul" Estadi Camp Nou!
Infrastructura stadioanelor din Spania e jalnică, majoritatea arenelor având peste 60 de ani vechime şi nici colosul lui FC Barcelona nu face excepţie. Chiar dacă clubul catalan stă bine financiar şi marketingul e bun la toate nivelele, un stadion nou n-a fost gândit până acum.
Barcelona lui Messi, una dintre cele mai bune echipe din toate timpurile, îşi dă seama însă că trebuie să se reinventeze şi la acest capitol. Asta pentru că nu poate rămâne cu stadionul în spatele surorii mai sărace din oraş, Espanyol, care are deja o arenă ultramodernă, Cornella El Prat. Astfel, un grup de arhitecţi i-au făcut Barceloeni o ofertă de modernizare şi transformare totală a Stadionului Nou Camp. Catalanii vor să accepte propunerea şi în acest fel stadionul va arăta ca în imaginea de mai sus. Designul este cel al unui stadion de fotbal american, cu tribune înalte şi apropiate de teren, dar va fi şi mai mare. De la 99.354 de locuri, cât are acum arena construită tocmai în 1950, se va ajunge la 105.000 de locuri.
După modernizarea care ar costa nu mai puţin de 600 de milioane de euro, Camp Nou va ajunge pe locul trei în topul celor mai încăpătoare stadioane de fotbal din lume, după Salt Lake Stadium (Calcutta-India) - 120.000 de locuri şi Estadio Azteca (Mexico City) - 105.064 de locuri.