Cosmin Contra are drum liber spre Spania

9 februarie 2014 17:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Sunt şanse mari ca Petrolul să rămână fără antrenor cu câteva zile înainte de startul sezonului de primăvară. Fost jucător la Getafe în perioada 2006-2010, Cosmin Contra a rămas în relaţii bune cu şefii echipei madrilene, iar acum e posibil să se întoarcă la clubul iberic în postura de tehnician.

Ieri, Getafe a pierdut în campionat cu Osasuna (0-2), ajungând la nouă meciuri consecutive fără victorie, demiterea antrenorului Luis Garcia fiind doar o chestiune de zile.

Cosmin Contra e una dintre variantele de înlocuire avansate de presa iberică şi confirmată de Gică Craioveanu, un expert al fotbalului din ţara campioanei mondiale şi europene. „În Spania se vorbeşte mult despre el şi am fost plăcut surprins să aflu că ar fi prima opţiune la Getafe. Contra e un antrenor de tipul lui Guardiola, care ştie să se facă iubit de jucători", a declarat Craioveanu.

O eventuală ofertă concretă de la Getafe n-ar avea cum să fie refuzată de cei de la Petrolul, „Guriţă" prevăzându-şi o clauză în contract privind eliberarea sa imediată în cazul unei propuneri de peste hotare. La Getafe, Contra va avea ocazia să-l antreneze pe internaţionalul român Ciprian Marica. Ieri, în meciul cu Osasuna, acesta a fost titular, dar a părăsit terenul accidentat cu câteva minute înainte de pauză.

Mai multe