Planul prin care Gică Popescu vrea să «reînvie» fotbalul românesc
Gică Popescu aşteaptă alegerile de la FRF, programate pe 5 martie, când cel mai probabil va prelua destinele fotbalului românesc.
Fostul internaţional şi-a alcătuit echipa care-l va însoţi la guvernare, iar din ea nu lipsesc numele grele precum Hagi, Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Stelea, dar şi actualii federali Dumitru Mihalache şi Adalbert Kassai. Popescu are însă parte de o susţinere mult mai puternică şi e încrezător în şansele sale de a deveni preşedintele Federaţiei. Într-un interviu acordat revistei Q Magazine, el a prezentat şase motive pentru care consideră că va câştiga scrutinul de pe 5 martie.
1. Pentru că am un program fezabil
„Un program de reînviere a fotbalului românesc, bine articulat şi cu obiective clare pe termen mediu şi lung. Un program susţinut de argumente puternice. Programul meu spune unde trebuie să ne vedem mâine, dar şi peste 10 ani. Este programul unui om care vine să facă, să înceapă, să treacă la treabă!"
2. Pentru că am susţinere
„Am cea mai puternică echipă din toate câte au fost la conducere nu numai în România, ci chiar şi în Europa. O întreagă generaţie de aur a unei ţări, cu antrenorul, cu o echipă bine formată, cu profesionişti: Hagi, Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Stelea, Bivolaru şi mulţi alţii. Cu toţii oameni care au dovedit deja, care nu au nevoie de CV-uri, prezentări şi motivaţii pentru credibilitate. Oameni care cunosc fotbalul, care au contribuit la acest program şi care ştiu ce trebuie făcut pentru a reuşi. Începând de acum!"
3. Pentru că am recunoaştere
„Dacă cineva poate să aducă susţinere pentru fotbalul românesc, atunci acela este Gică Popescu şi echipa sa. Nu o spun eu, o spun oamenii cu care m-am întâlnit şi am vorbit în ultimele luni. Împreună cu toţi cei care mă susţin, am un superpermis pentru a aduce resursele externe atât de necesare fotbalului nostru, dar şi credibilitatea necesară pentru a mobiliza resursele interne ale fotbalului românesc. Am un nume, recunoaştere internaţională, am o echipă de oameni specializaţi pentru fiecare domeniu. Pentru că fotbalul nu înseamnă numai spectacol. Înseamnă multă muncă în organizare, dezvoltare, marketing, finanţe şi educaţie."
4. Pentru că am experienţă
„Fotbal şi management. Le cunosc foarte bine pe amândouă. Şi le cunosc foarte bine pentru că am început de la zero în ambele domenii, cu propriile mele resurse, cu propriile mele cunoştinţe. Am învăţat pe parcurs, am înţeles ce înseamnă să reuşeşti, dar şi să traversezi situaţii fără ieşire. În anii '90, când mulţi nici nu se dezmeticiseră din comunism, am oferit o mostră de management în fotbal: o şcoală privată dedicată fotbalului pentru copii, construită la cele mai înalte standarde. Sunt puţini conducători care se pot lăuda nu doar că ştiu, ci că au şi făcut - bazându-se pe propriile resurse - şi fotbal, şi management. Iar alături de experienţa mea vin cu oameni care au muncit şi au reuşit, cu propriile eforturi, atât în fotbal, cât şi în management. Şi, nu în ultimul rând, au avut şansa de a fi în contact permanent atât cu mediul extern, fotbalistic şi de afaceri, cât şi cu cel din România. Acest lucru ne-a dat oportunitatea de a învăţa, de a compara şi de a şti acum ce anume trebuie făcut pentru ca fotbalul românesc să reuşească."
5. Pentru că sunt cel mai bun
„Am fost primul candidat pentru funcţia de preşedinte al FRF care a propus un program concret şi realist de conducere şi dezvoltare a fotbalului românesc. Multe dintre măsurile propuse atunci sunt valabile şi în prezent. Am toate argumentele pentru ca întreaga mea carieră să fie considerată ca fiind una de excepţie, am recunoaştere internă şi internaţională, am experienţă în fotbal şi în afaceri, am o echipă bine închegată, experimentată şi puternică. Pot fi un deschizător de drumuri în reformarea fotbalului românesc."
6. Pentru că acesta este meciul vieţii mele
„Eu şi echipa mea jucăm în cea mai mare provocare a vieţii noastre. Acesta este momentul nostru, momentul în care împreună cu Gică Hagi, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu şi toţi ceilalţi jucăm pentru viitorul fotbalului românesc. Ne dorim să lăsăm moştenire fotbalul românesc celor care ne-au dat totul. Pentru că fotbalul e al nostru, al românilor, şi dacă nici acum nu vom reuşi, atunci, peste 20 de ani, vom discuta despre fotbal cu tristeţe şi cu regret. Suntem atâţia oameni de valoare deja implicaţi în acest proiect, încât eşecul nu există! Suntem echipa care a scos o ţară întreagă pe străzi nopţi la rând. Nu există o echipă mai bună!"
Fatih Terim promite un amical cu România
Gică Popescu are parte şi de fani din străinătate. Unul dintre ei este selecţionerul Turciei, Fatih Terim. "L-am admirat întotdeauna pe Gică Popescu, un jucător extraordinar, un exemplu pentru vestiar, un caracter aparte. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o personalitate atât de puternică. El nu este doar un fost jucător al meu, este ca fratele meu, este un membru al familiei mele. În toamnă, i-am făcut o promisiune pe care i-o reînnoiesc acum. I-am promis că dacă va câştiga alegerile de la Federaţia Română de Fotbal vom juca un meci amical Turcia - România în onoarea lui. Îi urez succes la alegeri şi la conducerea Federaţiei, pentru că sunt convins că Gică Popescu va fi noul preşedinte", a spus, în exclusivitate pentru Q Magazine, Fatih Terim.