Culio s-a îndrăgostit iremediabil de ţara noastră: «Am visat să joc pentru România»

13 februarie 2014 16:11   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Există şi argentinieni care n-au dorit să fie „pume", ci tricolori. Unul dintre cei mai buni stranieri din istoria Ligii I, Emmanuel Culio, spune, sincer, că s-a îndrăgostit de Cluj şi promite că, în maximum trei ani, se va întoarce la CFR

"Am avut şase luni bune în Spania. M-a sunat însă Hector Cuper şi mi-a propus să vin aici. Iar eu am considerat că pentru mine şi pentru familia mea e mai bine să accept. Recunosc, când am luat decizia să semnez cu Al-Wasl, am pus banii pe primul loc. Urmăresc Liga I, pentru mine CFR rămâne cel mai mare club din România. România şi CFR mi-au dat totul. M-au făcut fotbalistul care sunt acum. Şi familia mea s-a ataşat foarte tare de România. Mai ales fetiţa mea, care avea un an când am ajuns la Cluj. Acum are 7 ani, iar tot timpul mă bate la cap să ne întoarcem în România", a spus Culio, care a făcut şi o promisiune, apoi a dezvăluit care e marea lui dorinţă: "Eu cred că, în trei ani, mă întorc în România. Până atunci, vreau să mai strâng nişte bani, după care să-mi închei cariera la CFR. Am visat să joc pentru naţionala României. Îmi pare rău că totul a rămas la nivel de vorbe".

Mai multe