Gică Popescu s-a destăinuit la Adevărul Live: «E o coaliţie împotriva mea. Ceilalţi candidaţi nu se atacă între ei, ci doar pe mine!»

20 februarie 2014 11:23   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mai sunt două săptămâni până la alegerile pentru preşedenţia FRF, când cel mai probabil Gică Popescu îl va succeda în funcţie pe Mircea Sandu. "Baciul" a venit în studioul Adevărul din Pipera şi a vorbit despre campanie, adversari şi planuri de viitor.

Nu mă consider favorit, pentru că ar fi o lipsă de respect faţă de toţi ceilalţi candidaţi din competiţie. Toţi cei care s-au înscris au şansa lor, altfel nu s-ar fi înscris. Până acum nu am câştigat nicio competiţie de acasă sau din vestiar, ci doar de pe teren. Ştim că există o coaliţie împotriva mea, unii dintre contracandidaţi au recunoscut că s-au întâlnit şi au vorbit. Nu am nimic împotrivă, cât ar avea la bază respectul, însă acest lucru nu prea s-a întâmplat. Toate atacurile au fost la adresa mea, nu s-au atacat între ei deloc Eu voiam ca fiecare să-şi prezinte proiectul, nu să arate cu degetul către mine.

La toate federaţiile din străinătate la care am fost am fost primiţi foarte bine. Ne-au spus că dacă vrem să ne revenim, trebuie să investim în copii şi juniori. Baza echipa naţională pleacă de la baza de selecţie. E ca şi cum te-ai duce în fiecare toamnă să culegi, dar n-ai pus sămânţă pentru nimic. Suntem 20.000.000 de oameni şi ne putem bate cu Elveţia, Belgia şi Olanda? Istoria ne arată, suntem un popor talentat. La gimnastică, la fotbal, la handbal, peste tot. Avem materie primă! Important e să o găsim şi să o aducem", a afirmat Popescu.

În cursa pentru Casa Fotbalului s-au înscris opt candidaţi: Gică Popescu, Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian, Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş, Sorin Răducanu, Octavian Popescu, şi Paul Zarna (profesor universitar).

Mai multe