EXCLUSIV! Balaci face «trafic» cu vin pentru prietenii din Bucureşti
Tranzacţie foarte interesantă într-o zonă de lux a Bucureştiului. În parcul Herăstrău, la un teren de fotbal acoperit, Ilie Balaci, legenda Universităţii Craiova, a fost surprins de fotoreporterii Click! cărând 40 de litri de vin!
De fapt, fostul fotbalist îşi „aproviziona" colegii.
În fiecare zi de joi, fix la ora 17.30, mai mulţi foşti fotbalişti se întâlnesc la o miuţă pe teren sintetic pentru dezmorţeală şi pentru a-şi aminti de vremurile de altădată. Printre ei Ilie Balaci, Paul Cazan şi Romeo Chihaia, oameni trecuţi de prima tinereţe, dar cu ştate vechi în fotbalul românesc.
Balaci scoate vinul din portbagaj și se salută apoi cu un coleg de miuţă
La şpriţul de după duşuri, „Minunea blondă" le-a vorbit la un moment dat acestora, dar şi celorlalţi jucători, despre un vin excepţional de Segarcea, descoperit de curând. Nimeni nu s-a îndoit de analiza lui Balaci, fin cunoscător al domeniului, şi cu toţii l-au rugat să-i aprovizioneze cât de repede posibil. Olteanul s-a conformat şi o astfel de tranzacţie a fost surprinsă zilele trecute de paparazzii ziarului nostru. Contactat de Click!, Balaci a detaliat despre bidoanele de cinci litri de vin mutate din portbagajul maşinii sale, în cel al lui Paul Cazan.
„Am aflat şi eu despre vin de la Gheorghiţă Geolgău (nr. fost coechipier în „Craiova Maxima"), care a fost şef la Cramele din Segarcea. El e director acum la CS U Craiova, dar mai are un băiat acolo care livrează la domiciliu. L-am rugat să-mi aducă şi mie de câteva ori pentru băieţii cu care joc fotbal în Capitală. I-am adus şi lui Cazan, şi lui Romică Chihaia, dar şi celorlalţi. Normal că mi-au plătit, doar nu era să dau de la mine banii pe vin, dar eu am fost doar cărăuş. Nu e afacerea mea. Le mai aduc băieţilor când vin de acasă. Nu e prima dată", a explicat „Minunea blondă".
Cazan este ajutat de Balaci să facă transferul vinului în mașina sa
Cumpărătorul, Paul Cazan, a confirmat spusele lui Balaci şi a spus că nu a fost dezamăgit niciodată de calitatea vinului garantat de oltean. „Am încredere totală în el în materie de vin. Mi-a povestit odată şi mi-a adus şi mie de la Segarcea 40 de litri, alb şi roşu. E senzaţional. M-a costat 300 de lei, dar merită fiecare bănuţ", a afirmat acesta.
Raiul pe care îl trăiesc acum prietenii lui Ilie Balaci e însă pentru ei pe final. Aceştia trebuie să-şi găsească alt intermediar pentru vinul de Segarcea, deoarece „Minunea blondă" e pe cale să plece din ţară. Are oferte pentru a antrena din zona Golfului Persic, unde are o imagine foarte bună şi va accepta una în perioada următoare. Balaci stă pe bară din 2013, când a antrenat ultima dată în Arabia Saudită, pe Al Nahda.
Ilie Balaci
Are 57 de ani, s-a născut la 13 septembrie 1956 în Bistreţ, judeţul DoljA evoluat pentru „U" Craiova, Olt Scorniceşti şi DinamoA jucat 347 de meciuri şi a înscris 84 de goluri în Liga I A câştigat două titluri şi patru Cupe cu CraiovaA antrenat-o în patru rânduri pe Universitatea CraiovaA antrenat de 13 ori în zona arabă, de două ori în Maroc şi o dată în Tunisia.
Paul Cazan
Are 62 de ani, s-a născut la 30 septembrie 1951 în BucureştiNumele său ca fotbalist se leagă de Sportul Studenţesc, pentru care a jucat 15 aniCu 502 partide este al patrulea jucător din istorie ca număr de meciuri jucate în Liga IA continuat ca director la Sportul, Rapid, Poli Timişoara şi „U" ClujÎn prezent e angajat al FRF la centrele de pregătire de la Mogoşoaia şi Buftea.