Alzheimer în stare avansată și demență mixtă. Jean Pădureanu nu îşi recunoaşte nici măcar familia

16 aprilie 2014 5:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Jean Pădureanu a fost diagnosticat de către medici cu Alzheimer în formă avansată și demență mixtă. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa nu-i recunoaşte nici măcar pe vizitatori.

O rudă a lui Jean Padureanu a vorbit cu cei de la ziarulring.ro despre problemele de sănătate pe care le are fostul președinte al Gloriei Bistrița. "Au fost momente când a fost vizitat de rude sau de apropiaţi şi nu a reuşit să-i recunoască. Nu ştie pe ce lume se află, uită şi de tratamente, şi de tot. Norocul este că acum i-au dat însoţitor, că altfel ar fi putut să şi moară în spitalul penitenciarului, unde este internat. Nici măcar nu ştie că este în puşcărie", a declarat sursa.

Avocatul Ion Cazacu a pregătit, în apărarea fostului conducător de la Bistriţa, un dosar "stufos" cu ajutorul căruia speră să obţină eliberarea acestuia. Până atunci, a obţinut pentru Jean Pădureanu un însoţitor dintre deţinuţi, având în vedere că "Lordul" are mari probleme cardiace, diabet şi Alzheimer. Deţinutul care îl ajută primeşte, în schimb, zile de libertate. Îl ajută pe "Tata Jean" la plimbare, la cumpărături şi la telefon. Deţinutul îşi execută pedeapsa în regim deschis, iar ajutorul pe care i-l acordă lui Jean Pădureanu îi aduce zile de libertate. Fiecare patru zile petrecute alături de Pădureanu sunt contorizate ca fiind cinci zile de detenţie.

Mai multe