Chinul lui «Meme» o lasă rece pe «Memeluşa»
Ieri, managerul Stelei a aflat că va mai sta o perioadă după gratii, cel puţin până la 23 mai. Cu două zile înainte, „Memeluşa" se bucura din plin de libertate în compania prietenei sale Diana Gureşoaie, fosta iubită a fotbalistului Cristi Tănase.
Pentru câteva ore, Mihai Stoica a părăsit Penitenciarul Rahova, fiind transportat la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde judecătorii trebuiau să se pronunţe cu privire la solicitarea de anulare a pedepsei de trei ani şi jumătate de închisoare primită de Meme în „Dosarul Transferurilor" (pe motiv că sentinţa a fost dată după vechiul Cod Penal, mai puţin favorabil).
Până la urmă, magistraţii n-au dictat decât o amânare a cazului, până la 23 mai, decizie care l-a înfuriat pe Mihai Stoica, nevoit să se întoarcă în detenţie.
„Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă este uşor să amânaţi, dar eu fac puşcărie degeaba. Am venit de la ora şase dimineaţa pentru ca dumneavoastră să amânaţi acum. E uşor de vorbit, însă eu stau la puşcărie. Nu staţi voi după gratii!", s-a răstit oficialul stelist la completul de judecători. Astfel, managerul campioanei va reveni la Curtea de Apel chiar în ziua în care Steaua va disputa ultimul meci oficial al sezonului, finala Cupei României cu Astra.
Teodora Stoica este mereu înconjurată de prieteni (FOTO: Mihai Ionescu)
Practic, Meme îşi joacă în această perioadă cea mai importantă carte care l-ar putea scoate din închisoare. Momentele de cumpănă prin care trece Mihai Stoica contrastează însă cu felul în care se comportă fiica sa de 19 ani, Teodora. Cu două zile înainte ca tatăl său să se înfăţişeze la Curtea de Apel, „Memeluşa" a pus pe ea o rochiţă sexy şi a ieşit în oraş extrem de relaxată. Teodora n-a fost singură, ci a avut-o alături pe Diana Gureşoaie, fosta prietenă a stelistului Cristi Tănase, cunoscută mai degrabă ca „Strâmba lui Dodel".
Cele două se înţeleg de minune de aproximativ jumătate de an, când fiica lui Meme şi-a schimbat grupul de prieteni cu care era obişnuită, intrând în alte anturaje. De altfel, în ultima perioadă, Teodora şi Diana sunt ca două siameze atunci când vine vorba de petreceri, cluburi sau viaţa de noapte din Bucureşti.