Oţelul îşi schimbă sigla!
Echipa fanion a Galaţiului pare să traverseze o curbă ascendentă în pofida situaţiei actuale din clasament. Dacă echipa se pregăteşte în cantonamentul din Antalya în linişte, în schimb, în birourile clubului evenimentele se succed cu repeziciune. După ce au deschis "porţile" magazinului online, fosta campioană încearcă să mai dea o lovitură de marketing. Astfel, gruparea de pe malul Dunării intenţionează să-şi schimbe sigla.
“Nu trebuie înţeles greşit. Nu vorbim de o pierdere a identităţii, ci din contra, de recâştigare a acesteia. Pe sigla actuală apare un 1964-2014 care te duce cu gândul la o zi de naştere, dar şi la un deces. Ori, anul trecut, Oţelul abia a împlinit 50 de ani. M-am sfătuit cu toată lumea, cu suporterii şi cu cei care se ocupă de imaginea clubului şi concluzia a fost una singură: schimbăm sigla! Nu o vom face oricum şi printr-un concurs. Un concurs cu totul special dedicat fanilor!”, a declarat preşedintele clubului Vlad Răpişcă.
Modalitatea aleasă de oficialii Oţelului de schimbare a siglei este pe placul suporterilor. Clubul i-a provocat pe aceştia la un concurs de creaţie, sigla agreată de toată lumea urmând a deveni oficială.
“Acest concurs lansat fanilor, de creare a unei sigle demne de brandul Oţelul este o mişcare normală. Mulţi dintre jucători îmbracă tricoul doar la <serviciu>, însă suporterul din tribună poartă sigla în dreptul inimii toată viaţa. Interacţiunea permanentă cu cei care suferă meci de meci pentru echipă este extrem de importantă în viaţa unui club”, susţine Lucian Ionescu, directorul de imagine de la Oţelul.