Ovidiu Herea: «Am făcut spectacol pe gheaţă»

19 decembrie 2016 20:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

ASA Târgu-Mureş - Pandurii nu s-a jucat decât o singură repriză! Motivul? Oaspeţii au refuzat să mai revină de la cabine, considerând că gazonul de pe arena Trans-Sil este impracticabil. Scorul era 2-0 pentru mureşeni, dar la peste 24 de ore de la eveniment, oficialii Ligii nu au anunţat ce se va întânmpla cu partida. Până la un verdict, Ovidiu Herea, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Pandurilor, a povestit pentru Click! cum s-a jucat fotbal pe gheaţă.

Oamenii de la Liga Profesionistă de Fotbal nu au anunţat ceva concret cu privire la incidentul de la Târgu-Mureş, când partida s-a încheiat după o repriză, la scorul de 2-0. Gorjenii n-au mai vrut să rişte să se accidenteze pe gazonul îngheţat al celor de la ASA, l-au anunţat pe arbitrul Marius Avram că nu vor mai continua şi au plecat de la stadion după 45 de minute jucate.  ”Nu am pomenit aşa ceva în viaţa mea. Este prima dată când mi s-a întâmplat să joc pe un asemenea teren. Nu-mi dau seama exact cât costă să foloseşti instalaţia de încălzire a unui gazon, dar ni s-a pus viaţa în pericol”, a mărturisit Ovidiu Herea, pentru Click!.

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a dezvăluit că el şi coechipierii i-au cerut arbitrului să nu fluiere startul partidei, însă Avram nu a dorit: “Am vorbit cu arbitrul şi cu observatorul, dar ei au considerat că terenul e ok şi că se poate juca. S-a văzut... am fost ca la patinoar, am făcut spectacol pe gheaţă, pentru că de abia ne puteam ţine echilbrul. Am fost toţi mai preocupaţi să nu cădeam, decât să căutăm mingea. Noi chiar am fost serioşi şi nu voiam să jucăm, dar sigur ne dădeau meci pierdut cu 3-0. Aşa, am vrut să demonstrăm că efectiv nu se poate sta pe acel teren”.

Mijlocaşul Pandurilor are totuşi şi un motiv de bucurie după meciul de duminică: “Singurul lucru bun este că nu s-a accidentat nimeni serios, puteau fi, doamne fereşte, fracturi, rupturi de ligamente sau alte probleme serioase. Un coleg şi-a luxat mâna, dar bine că nu e ceva mai grav”. Cu toate că este neplătit de şase luni şi că situaţia nu este deloc una roz la clubul gorjean, Ovidiu Herea încearcă să rămână optimist în privinţa rezolvării lucrurilor: “Ce ne rămâne de făcut decât să sperăm că se vor limpezi apele, că vom primi măcar o parte din bani, că, practic, acum asta e grija cea mare, te gândeşti că nu-i mai primeşti. Eu mai am contract un an cu Pandurii, dar, dacă situaţia nu se clarifică, voi vedea ce oferte am în ianuarie şi voi decide ce fac”.

Popa: «Fotbaliştii vor intra pe teren cu cuie»

ACS Poli Timişoara este următorul adversar al celor de la Târgu Mureş, iar oficialii bănăţenilor ameninţă că nu vor juca partida, în cazul în care gazonul va fi la fel de îngheţat ca la meciul cu Pandurii. “Dacă e îngheţat terenul vom folosi cuie, iar dacă nu ne lasă arbitrul, nu începem jocul. Şi Tg. Mureş ar trebui să facă la fel. Nu vrem să punem în pericol integritatea jucătorilor”, a precizat Ionuţ Popa, antrenorul bănăţenilor.

Mai multe