Pancu: "Dacă Rui Duarte vine diseară, ar fi surpriza anului"
Giuleştenii s-au reunit astăzi la baza "Pro Rapid", iar la antrenament au fost prezenţi 24 de jucători. Printre absenţi a a fost şi Rui Duarte care ar trebui să ajungă în ţară la ora 23:00.
"Sunt aproape sigur că vom lua eventul anul acesta. Cupa şi campionatul sunt obiective realizabile. Despre achiziţii nu ştiu ce să zic, nu e problema mea, dar cred că s-au făcut destule în vară. Acum a venit Ioniţă, care a fost primit foarte bine. Eu nu am ce sfaturi să-i dau, dar nu mi s-a părut normal că a zis că are aceleaşi şanse ca mine pentru un loc de titular. M-a deranjat că s-a referit doar la mine, putea să vorbească de toţi atacanţii", a spus Pancu.
Acesta a glumit şi pe seama lui Rui Duarte: "Dacă vine diseară, ar fi prima surpriză plăcută a anului".