Pantilimon, lăudat de antrenorul lui Sunderland: "Ne injectează cu siguranţă". Vezi care sunt şansele de salvare ale "Piscilor"!

11 mai 2015 15:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Costel Pantilimon a făcut din nou un meci mare şi echipa sa a câstigat la Everton un meci deosebit de important în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Acest lucru n-ar fi fost posibil fără paradele sale, iar antrenorul Dick Advocaat îi recunoaşte meritele. ”A avut câteva meciuri foarte bune, iar sâmbătă a făcut-o din nou. Fiecare minge la care a intervenit a fost reținută cu siguranță de 100%, iar asta le-a dat încredere fundașilor. Apărarea s-a descurcat admirabil grație lui”, a spus olandezul. Sunderland e pe locul 16 în Premier League.În schimb, românul a spus că şi-a făcut doar datoria şi că nicio performanţă individuală nu mai copntează dacă echipa nu se va salva de la retrogradare. ”Mă bucur că mi-am putut ajuta colegii, dar cel mai important este că am luat cele trei puncte. Am avut câteva intervenții bune, e adevărat, dar nu vreau să îmi arog eu meritele. Cel mai important lucru este echipa. Mereu am crezut, la fiecare antrenament, la fiecare meci, în fiecare moment, că vom rămâne în Premier League. Acesta e cel mai important obiectiv”, a spus Pantilimon.

Mai multe