Pantilimon: ”Merităm să fim la Campionatul European!”

7 octombrie 2015 14:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Portarul Costel Pantilimon a declarat că naţionala României trebuie să termine grupa de calificare la Campionatul European din Franţa aşa cum a început-o, pe primul loc, precizând că selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu merită fie prezentă la turneul final de vara viitoare.

"Dacă vrem să fim la Campionatul European trebuie să câştigăm ambele partide. Avem nevoie doar de trei puncte, dar pentru mine cel mai important este să luăm maximum de puncte din aceste meciuri. Am condus grupa de la început şi acum cred că lucrul cel mai important este să terminăm aşa cum am început. Avem un grup şi o echipă bune. Formaţia noastră este competitivă şi merităm să fim vara viitoare la Euro, dar până atunci trebuie să câştigăm următoarele două meciuri de calificare", a declarat Pantilimon, pentru site-ul oficial al clubului său, Sunderland.

Reprezentativa României va întâlni Finlanda, mâine, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, şi selecţionata Insulelor Feroe, duminică, 11 octombrie, de la ora 19.00, la Torshavn, în ultimele meciuri ale "tricolorilor" din cadrul Grupei F a preliminariilor Euro-2016.

Cu două etape înainte de finalul preliminariilor Euro-2016, clasamentul Grupei F este următorul: 1. Irlanda de Nord - 17 puncte, 2. România - 16 puncte, 3. Ungaria - 13 puncte, 4. Finlanda - 10 puncte, 5. Insulele Feroe - 6 puncte, 6. Grecia - 3 puncte.

Mai multe