Pantilimon s-a accidentat grav

29 ianuarie 2017 20:24   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Costel Pantilimon are şanse puţine să joace la Watford, unde brazilianul Heurelho Gomez e văzut ca titular incontestabil, deşi a ajuns la 35 de ani. Din păcate, şi când o face nu iese bine!

„Viespile” au jucat duminică un meci greu în Cupa Angliei, pe terenul lui Millwall, divizionara a treia calificându-se surprinzător mai departe. Românul a intrat totuşi din primul minut, pentru ca veteranul sud-american să se mai odihnească puţin, şi totul a funcţionat până în minutul 36. Un coleg a pasat însă greşit înapoi, iar Pantilimon a fost obligat să iasă mult din poartă pentru a degaja în disperare. A ajuns în acelaşi timp cu Gregory, atacantul londonezilor, şi a şutat puternic direct în contra acestuia.

După impact, „Gulliver” s-a prăbuşit pe gazon şi n-a mai putut continua partida. A fost scos de pe teren cu targa, sub privirile îngrijorate ale colegilor, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte diagnosticul. Din grimasa acestuia am dedus însă că leziunea la gleznă este destul de serioasă şi Pantilimon va lipsi cel mai probabil multe săptămâni.

Pentru Watford nu e totuşi o pierdere chiar aşa de mare. Locul său pe bancă îl va lua lituanianul Giedrius Arlauskis, alt portar cu şcoală în România, care până acum a prins foarte rar chiar şi lotul de 18. 

Mai multe