Pap = ”Portar cu adevărat periculos”

19 aprilie 2021 19:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FCSB a revenit de la 0-1 și s-a impus cu 2-1 în fața celor de la FC Botoșani, la capătul unui meci în care moldovenii au fost de nerecunoscut în cea de-a doua repriză. Mai mult, golul victoriei a fost marcat după o gafă imensă a portarului Eduard Pap. Acesta nu se află la prima mare greșeală în acest sezon.

Duminică seară, FC Botoșani a părut că a venit decisă să arate că are două fețe. Una de echipă puternică, în stare să pună probleme oricărui adversar, dovadă fiind avantajul de 1-0 cu care a intrat la pauză în fața FCSB. Din păcate pentru fanii moldovenilor, în repriza secundă s-a arătat acea față de formație care pare ajunsă din greșeală în play-off, cu jucători fără ambiție, fără dorință de luptă și, mai mult decât atât, gafeuri. După golul de generic marcat de Octavian Popescu în minutul 66, pe care nu-l putea apăra nici un portar din lume, a ieșit la rampă goal-keeper-ul Eduard Pap. Presat de Panțîru în careu, acesta s-a gândit, în minutul 70, să nu șuteze direct în minge pentru a o trimite în aut, ci a decis că o preia și apoi să dea în ea. A șutat, e adevărat, dar nu în lateral, ci în față, și nu la un coechipier, ci direct în jucătorul FCSB, care apoi l-a driblat și a marcat ceea ce avea să se dovedească exact golul victoriei bucureștenilor. ”Sunt supărat, foarte supărat, dar ce putem face? Ăsta e fotbalul. Ce să se întâmple? În loc să joc lung, am pus-o jos, am jucat între linii, Rodriguez mi-a dat-o înapoi, mingea a sărit, mi-am făcut preluarea proastă și, când am vrut să degajez, am degajat în adversar. Din păcate, am luat gol”, a declarat, după meci, Pap.

În vârstă de 26 de ani și cotat la 350.000 de euro de transfermarkt.com. Pap nu se află la prima gafă în acest sezon și de aceea ar putea să fie supranumit, ”portar cu adevărat periculos” pentru propria echipă, asta dacă ar fi să combinăm ”faptele sale de arme” și literele din numele său de familie.

Prima dată i s-a întâmplat la 11 septembrie 2020, când dinamovistul Borja Valle l-a învins cu un șut de la 60 de metri. După meci, spaniolul a explicat că a decis să șuteze încă de când era pe bancă, pentru că Pap greșește tactic: ”noi rezervele stăm în tribună și vedem meciul mai bine. Am văzut că portarul iese și mă gândeam la execuția asta de când am intrat pe teren”.

La doar șase zile distanță, Pap a mai luat un gol dintr-un lob, de data asta din interiorul careului, în meciul cu macedonenii de la Shkendija, din preliminariile Ligii Europa. Golul marcat în chiar minutul 2 de Ibraimi avea să fie singurul al meciului care a consfințit eliminarea moldovenilor și ratarea unui mult așteptat meci cu Tottenham.

“Rămânem cu multe semne de întrebare după acest meci, nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi după pauză, ne-am retras inexplicabil. Am luat două goluri pe care numai eu pot să le iau, Văd că unii încă am rămas uc amintirea play-off-ului de anul trecut. Am făcut o primă repriză foarte bună, o a doua repriză execrabilă”, a spus Croitoru.

Mai multe