Partida FCSB - Viitorul, amânată pentru luni, ora 20.00

9 decembrie 2018 22:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ceața a dat peste cap meciul FCSB - Viitorul. Acesta ar fi trebuit să se joace duminică, la ora 20.00, dar a fost amânat pentru luni, de la aceeași oră.

Meciul FCSB – FC Viitorul, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I, care ar fi trebuit să se dispute în această seară, pe stadionul Nicolae Dobrin, din Piteşti, a fost amânat pentru luni din cauza ceţii.

La ora 20.00, la care era programat jocul, vizibilitatea în arena din Piteşti era foarte redusă, astfel că jucătorii nici măcar nu ieşiseră la încălzire. Iniţial, partida a fost amânată o oră.

La ora 21.00, situaţia nu s-a îmbunătăţit, astfel că arbitrul Marius Avram a decis că meciul nu se poate juca. Spectatorii prezenţi la stadion au putut asista la un antrenament uşor efectuat de jucători.

Partida a fost reprogramată pentru luni, la ora 20.00.

Mai multe