Pași falși spre titlu

10 aprilie 2016 23:26   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Derby-ul de aseară a fost cel mai tare dintre toate jucate în ultimii ani prin prisma situaţiei din clasament. Mult timp a trecut de când un Steaua – Dinamo a contat pentru ambele în lupta pentru titlu, iar asta l-a aruncat în aer. Pe o Arenă Naţională acoperită, în faţa a 50.000 de spectatori, cele două mari rivale s-au anihilat însă reciproc.

Laurenţiu Reghecampf şi Mircea Rednic s-au mulţumit parcă din start cu un egal şi au avut până la urmă parte de el. Nici unul dintre tehnicieni n-a început meciul cu vârf autentic în teren, dar ambii au pus doi închizători pentru siguranţă în apărare. Astfel, partida a început slab, cu nervi şi petarde din tribună, dar cu puţin fotbal în iarbă. Doar ceva senzaţional putea debloca jocul, iar acesta a venit. Steliano Filip, singurul internaţional al lui Dinamo cu speranţe de Euro 2016, a respins nevrotic, în propria poartă, o centrare a lui Hamroun, cel mai bun stelist în prima repriză. Campioana a controlat apoi jocul, iar Rednic s-a văzut obligat să rişte după pauză. L-a introdus pe Gnohere în locul lui Vali Lazăr, iar “Bizonul” a înscris la prima atingere de balon. La doar câteva minute distanţă, Rotariu putea fi artizanul unei reveniri spectaculoase pentru Dinamo, dar a crezut că e în offside şi a tras la mişto, din poziţie de singur cu Niţă, permiţându-i acestuia să respingă în corner. 

Acest episod l-a scos din minţi pe Mircea Rednic, care l-a schimbat imediat pe puştiul dorit de Gigi Becali înainte de meci. Dinamo n-a mai avut apoi suflu şi a venit rândul lui Reghecampf să-şi asume riscuri. Steaua a sufocat-o pe Dinamo, care a rezistat însă eroic şi dacă n-a reuşit să se apropie de lider, măcar şi-a oprit marea rivală din cursa de urmărire a Astrei. Roş-albaştrii au încheiat meciul în 10, Pintilii fiind eliminat în prelungiri după un fault cinic la Bicfalvi. Şi el, ca şi Junior Morais cu Viitorul, a încasat al doilea galben pentru a sta în Cupă, miercuri, şi a putea juca sâmbătă, la Giurgiu, în meciul care probabil va tranşa titlul. În schimb, “câinii” rămân neînvinşi în toate cele cinci meciuri jucate împotriva campioanei în acest sezon, dar asta eeste doar statistică.

Gabi Tamaş: «Dinamoviştii sunt nişte nimicuri!»

Derby-ul de aseară a fost încă unul jucat de Gabi Tamaş în tricoul roş-albastru, nu în cel alb-roşu. Fundaşul s-a accidentat însă şi a fost schimbat după 61 de minute, dar războiul cu suporterii fostei sale echipe a fost teribil. “Fanii lui Dinamo m-au înjurat tot meciul şi i-am aplaudat şi eu ironic. Sunt nişte nimicuri. Ei n-au contat anul acesta la titlu. Noi ne batem doar cu Astra”, a spus Tamaş la finalul meciului.

Mai multe