Patrick Ekeng putea trăi, ambulanţa avea defibrilator! Iată dovada şocantă

7 mai 2016 17:21   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Patrick Ekeng, mijlocașul de 26 de ani al lui Dinamo, a decedat vineri noapte (6 mai), după ce s-a prăbușit pe gazon în timpul meciului Dinamo- Viitorul.

Imediat după ce jucătorul a căzut, medicul lui Dinamo a intervenit, iar după aproximativ 3 minute au venit și cei de la ambulanța Puls. Camerunezul a fost urcat în mașină și dus la Spitalul de Urgență, iar medicii de acolo au mărturisit că fotbalistului nu i s-au făcut manevre de resuscitare până a ajuns la Floreasca, conform Gsp.ro.

Conform imaginilor surprinse de fotoreporterul GSP, în ambulanță exista un defibrilator, dar acesta nu a fost utilizat de medicii de la stadion.

Mai mulți specialiști au acuzat nefolosirea defibrilatorului, spunând că aceasta era măsura care trebuia luată imediat și că așa erau șanse mai mare de a-l salva pe jucător.

"Dacă medicul făcea manevrele de care era nevoie, cu monitor defibrilator, prindea ritmul cardiac și îi dădea șoc electric, îl scotea imediat din stop. Maniera și timpul în care s-a intervenit i-au săpat groapa lui Ekeng!'', a declarat nn cadru medical care a intervenit la Colectiv, potrivit GSP.

Patrick Ekeng a murit la doar 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului Dinamo - Viitorul, din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1.

Mai multe