Patrick Petre, primul gol în Liga I

8 noiembrie 2014 20:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fiul lui Florentin Petre a reuşit să înscrie în premieră într-un meci din campionat, dar Dinamo a fost învinsă de Viitorul, 2-3.

Puştiul de 17 a debutat în prima divizie etapa trecută, în derby-ul cu Steaua. A jucat câteva minute şi a avut o evoluţie apreciată. Acum, Stoican a mizat din nou pe el şi încrederea i-a fost răsplătită. A intrat pe gazon aproape de final şi în doar 8 minute a reuşit un eurogol: şut superb din interiorul careului, mingea fiind trimisă imparabil pe sub bara transversală. “Mă bucur că am înscris, dar am făcut-o degeaba. Sunt fericit că l-am făcut bucuros pe tata, e normal ca lumea să aibă aşteptări de la mine, fiindcă el a fost un fotbalist foarte bun şi toţi se aşteaptă să-l depăşeşc”, a spus Petre junior. “Am fost la stadion, dacă eram acasă aş fi plâns, dar aşa mi-a fost ruşine de oamenii din jur”, a declarat şi Florentin.

Mai multe