Patronul de la FC Botoşani: «În campionat e Steaua şi restul lumii, în Europa e altfel»

2 octombrie 2013 13:46   Fotbal intern
Ultima actualizare:

"Eu am spus după ce ne-a bătut Steaua că în campionatul intern sunt ei şi restul lumii. Însă în Europa, lucrurile stau altfel. Spuneam că vor face cu Chelsea ce am făcut noi cu ei, adică vor pierde greu, cu 1-2, dar m-am înşelat. Chiar nu mă aşteptăm să ia aşa bătaie! M-au dezamăgit!", a spus Valeriu Iftime, conform Mediafax.

"Continuăm să visăm frumos la Botoşani, dar mi-e teamă ca somnul să nu nască monştri! Meciul cu Universitatea Cluj pare unul accesibil, dar cu siguranţă nu va fi aşa. Le-am şi spus băieţilor că dacă nu batem Clujul poate ieşi scandal monstru! Adică dacă te bate Steaua sau faci egal cu CFR Cluj acasă nu e o tragedie. Dar să te bată Clujul? Asta nu accept. Mă tem de acest meci ca nu cumva să ne credem prea buni şi să luăm bătaie. Trebuie să fim în continuare motivaţi şi să jucăm cel puţin la fel cum am făcut-o cu Steaua. Nu avem voie să nu fim cu bateriile încărcate la maximum în acest joc. Am discutat cu Cristi (n.r. – antrenorul Cristian Popovici) şi i-am spus că deja obiectivul nostru nu mai este salvarea de la retrogradare, ci o clasare în primele 10", a mai spus Valeriu Iftime.

Mai multe