Patru finaliste dintr-o singură țară în cupele europene la fotbal

10 mai 2019 23:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Anglia domină fotbalul continental la nivel de cluburi în 2019. Pentru prima oară în istoria cupelor europene, finalistele sunt din aceeași țară: Liverpool și Tottenham își vor disputa trofeul în Liga Campionilor (finala e la 1 iunie, la Madrid), iar Arsenal și Chelsea se vor duela în Europa League (finala e programată în 29 mai, la Baku).

Au mai fost două ediții în care o țară a avut câte patru finaliste, însă atunci se organizau trei competiții continentale (Cupa Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA). În 1962, Spania a fost reprezentată de Barcelona (a pierdut finala CCE cu Benfica Lisabona), Atletico Madrid (a cucerit C2 după finala cu Fiorentina), Valencia și Barcelona (au fost finalistele Cupei Orașelor Târguri). În 1990, Italia a avut patru finaliste: AC Milan (a cucerit titlul continental în fața lui Benfica), Sampdoria (a câștigat finala Cupei Cupelor cu Anderlecht), Juventus și Fiorentina (finaliste în Cupa UEFA).  Trebuie amintit, totodată, că echipele din Anglia au la activ 53 de prezențe în finalele cupelor europene, cele mai titrate fiind Liverpool (13 finale), Manchester United (7), Arsenal (6), Leeds United (5), Tottenham (5) și Chelsea (4). ”Cormoranii” sunt pe primul loc și în privința prezențelor (9) în finalele Ligii (Cupei) Campionilor.

Totodată, în cazul unui succes în finala de la Madrid, din 1 iunie, Tottenham ar deveni al 6-lea club european care a câștigat cele trei trofee continentale după Ajax Amsterdam, Chelsea, Bayern Munchen, Juventus și Manchester United.Liga EuropaSemifinaleValencia – Arsenal 2-4Au marcat: Gameiro (min. 11, 58), respectiv Aubameyang (min. 17, 69, 88) şi Lacazette (50) / în tur: 1-3Chelsea – Frankfurt 4-3 (lovituri de departajare)Au marcat: Loftus-Cheek (min. 28), respectiv Jovic (min. 49).Lovituri de departajare: Barkley, Jorginho, David Luiz şi Eden Hazard (Azpilicueta a ratat), respectiv Haller, Jovic, De Guzman (au ratat Hinteregger şi Paciencia).Finala este programată în 29 mai, la Baku

Mai multe