Pauză/Final- Așa se analizează aceste ponturi

24 octombrie 2019 15:41   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Înainte, când spuneam „pauză/final”, gândul îți zboară la răsturnări de scor gen 1/2 sau 2/1, din cele vizate de așa-zisele „ponturi sigure” vândute de diverși pe Internet.

Găsiți pe Pariurix.com articole referitoare la pariurile „pauză/final” ce pot schimba viziunea asupra acestei opțiuni de pariere. Într-adevăr, pariurile pe răsturnări de scor după pauză beneficiază de cote foarte mari, dar sunt și foarte greu de câștigat. Poate că tocmai de aceea sunt „în oferta” vânzătorilor de ponturi, care propun un produs inaccesibil, în mod normal, pariorului de rând. Pentru a prezenta încredere, culmea, ei susțin că au informațiile de la interlopii care activează în mafia pariurilor.

Barcelona – Inter a fost blat?

Acestora le dau apă la moară și comentariile care în mediul online după un meci în care conduc gazdele după 45 de minute, dar câștigă oaspeții, sau invers. „Ha... 1 pauză/2 final”, postează câte un adept al teoriei conspirației. Este ca și cum ai spune că FC Barcelona – Inter Milano, din Liga Campionilor, a fost blat, pentru că „italienii” au condus la pauză, iar „spaniolii” s-au impus pe final cu 2-1.

Cunoscătorii știu, însă, că se fac extrem de rar blaturi pe pauză/final. Sunt mai la îndemână cele pe total goluri, pe cartonașe roșii, pe autogoluri etc., care pot fi aranjate cu un număr mic de jucători sau cu arbitrii.

Există și variante câștigătoare de pariu „pauză/final” pe care le poate depista orice parior care analizează așa cum trebuie un meci de fotbal. Acestea ar fi 1/1, x/1, 2/2, x/2 sau x/x. Așa cum spuneam, ele vin la pachet cu cote destul de bune.

De exemplu, AS Roma avea cota 1.44 să câștige meciul cu Cagliari. În schimb, un pariu pe selecția „1/1”, adică Roma să conducă și la pauză și la final, avea cota 3.45.

Ce trebuie urmărit

Printr-o analiză atentă, se pot găsi pariuri realiste pe cote mari. Un rol primordial îl are studiul statisticii. Așa se observă tendințele care se pot regăsi în rezultatul oricărui meci. Sunt de urmărit în principal intervalele în care obișnuiesc să înscrie echipele. Sunt câteva situații:

1. favorita pune presiune încă din start, presiune care se concretizează prin goluri înscrise în prima repriză – caz care favorizează pariurile 1/1 sau 2/2;

2. favorita joacă de obicei relaxat în prima repriză, nu se omoară cu firea, dar mărește ritmul după pauză dacă nu este în avantaj pe tabela de marcaj - caz care favorizează pariurile X/1 sau X/2;

3. Se întâlnesc două echipe care s-ar mulțumi și cu un egal în meciul respectiv, fiind posibil să avem X pauză/X final.

Chiar și statistica meciurilor directe „spune” multe. Există echipe ale căror confruntări directe ies din tiparul partidelor pe care le joacă în restul sezonului.

În paralel cu studierea statisticii, trebuie să și cunoaștem foarte bine echipele. Cine e la curent cu tot ce se întâmplă în Liga I știe că, în acest sezon, Poli Iași începe bine meciurile, dar de obicei le termină rău. Sunt echipe care nu pot ține același ritm timp de 90 de minute. Unele joacă mai bine în prima repriză, altele în cea de-a doua.

Analiștii caselor de pariuri ne ajută și ei prin cotele fixate. O cotă mai mică decât cele normale pentru respectiva selecție poate fi o sugestie de pariu. Specialiștii se așteaptă la o anumită desfășurare a evenimentelor.

Apropo de casele de pariuri online, unele dintre ele încurajează pariurile de tipul „pauză/final” prin oferte adresate clienților, cum ar fi returnarea mizei pentru un pariu pierdut dacă meciul se termină 0:0! Nu e o „plasă de siguranță” foarte generoasă, dar e ceva.

Mai multe