Pe care front cedează Steaua?

3 decembrie 2016 21:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Până la finalul anului, Steaua are şansa de a şterge cu buretele evoluţiile palide din ultima vreme. La fel de bine, roş-albaştrii pot pierde aproape totul, atât pe plan intern cât şi în Europa.

Afectaţi de eşecul cu Dinamo (1-3) de la mijlocul săptămânii, steliştii vor să-şi lingă rănile începând din această seară, cu ocazia meciului de pe teren propriu cu Pandurii. Pe lângă redresarea psihică a jucătorilor săi, Laurenţiu Reghecampf are o grijă în plus. Astfel, tehnicianul Stelei e nevoit să găsească cele mai bune opţiuni de alcătuire a echipei în condiţiile în care formaţia sa va disputa şase partide în decurs de numai 18 zile, adică una la trei zile. Până în preajma Crăciunului (22 decembrie), steliştii sunt implicaţi pe toate fronturile posibile, în campionat, în Cupa României şi Cupa Ligii, dar şi pe plan continental. Cu victorii şi calificări, Reghecampf va dormi mai bine peste iarnă. În caz contrar, nu se ştie niciodată care va fi reacţia patronului Gigi Becali. Aşadar, luna cadourilor începe cu o etapă din Liga I în care, teoretic, Steaua ar putea pierde poziţia de lider al campionatului. Un eşec cu Pandurii coroborat cu rezultatele din confruntările Viitorul – Craiova şi Gaz Metan - Dinamo pot consemna o schimbare la vârf care nu i-ar pica deloc bine lui Gigi Becali. Tot în Liga I, Steaua mai are două meciuri în 2016, inclusiv un derby de orgoliu cu Astra lui Şumudică, campioana în exerciţiu.

Între meciurile cu Pandurii şi Astra, Steaua îşi joacă şansele, atâtea câte sunt ele, de a merge mai departe în Liga Europa. Joia viitoare, la Villarreal, Adi Popa şi compania n-au decât varianta victoriei pentru a-şi asigura calificarea în primăvară indiferent de rezultatul celuilalt meci din grupă. Aşadar, menţinerea poziţiei de lider în campionat şi accesul în 16-imile Ligii Europa ar fi priorităţile Stelei în acest final de an, însă nu sunt de neglijat nici cele două cupe interne. În Cupa României e programat duelul din optimi cu divizionara secundă Mioveni, întâlnire accesibilă la prima vedere, însă deosebit de riscantă ţinând cont de programul aglomerat al Stelei. Nu în ultimul rând, la 22 decembrie, cu două zile înainte de Crăciun, roş-albaştrii vor fi încă o dată faţă în faţă cu marii rivali de la Dinamo, de această dată în manşa tur a semifinalelor Cupei Ligii. Competiţia e aparent fără miză, însă un derby Steaua – Dinamo nu poate fi ignorat niciodată, indiferent de contextul în care se joacă.

Programul Stelei până la finalul anului

  • 4 decembrie: Steaua – Pandurii - Liga I
  • 8 decembrie: Villarreal - Steaua - Liga Europa
  • 11 decembrie: Astra - Steaua - Liga I
  • 14 decembrie: Mioveni - Steaua - Cupa României
  • 17 decembrie: Steaua – Timişoara - Liga I
  • 22 decembrie: Dinamo - Steaua - Cupa Ligii
Mai multe