Pedeapsă de ochii lumii. Mihai Stoica nu mai e suspendat cinci luni, ci doar una. Vezi motivarea incredibilă a reducerii pedepsei!

26 aprilie 2013 9:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mihai Stoica, managerul general al Stelei, a fost suspendat cinci luni după partida dintre Rapid şi Steaua, încheiată 1-1. Motivul a fost comportamentul acestuia de pe Giuleşti, dar totul a fost un mare fâs.

Decizia dură dată de Comisia de Disciplină, care a vrut să tragă un semnal de alarmă, a fost desfiinţată de Comisia de Recurs. Practic, totul a fost făcut de ochii lumii, cât incidentele erau calde, dar acum, când totul s-a răcit şi oamenii nu mai sunt la fel de indignaţi, s-a trecut totul cu vederea. Astfel, pedeapsa lui Mihai Stoica a fost redusă de la cinci luni, la una singură, iar Meme mai are foarte puţin timp de stat în tribună.

„Am făcut o singură greşeală, aceea că am părăsit spaţiul tehnic. E o decizie corectă. De acum încolo promit că nu voi mai vorbi despre Rapid niciodată cât timp voi fi conducătorul unui alt club", a declarat Meme Stoica la aflarea pedepsei.

De partea cealaltă, clubul Rapid, care a fost suspendat şase etape după respectivele incidente, n-a făcut recurs, deşi avea mari şanse să-i fie şi ei redusă pedeapsa. Se pare că motivuol principal a fost taxa de 6.000 de lei,  dar giuleştenii mai au timp până la noapte, la ora 00:00.

Mai multe