Pentru Balaci, galeriile din Craiova au uitat de ură

23 octombrie 2018 19:11   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Craiova şi-a condus marți, 23 octombrie, idolul pe ultimul drum. În aplauze, scandări, torţe, fumigene şi multe lacrimi, Ilie Balaci (62 de ani) a fost înmormântat la Cimitirul Sineasca din oraşul pe care l-a iubit atât de mult. Alături de familia distrusă au fost mii de oameni, foşti mari fotbalişti, dar şi jucătorii echipei Universitatea Craiova.

De duminică, ziua în care „Minunea Blondă” s-a stins în urma unui  stop-cardio respirator, Craiova e în doliu, iar lumea sportului românesc e încă şocată de pierderea suferită.

Nici celor care l-au condus pe ultimul drum pe Ilie Balaci nu le venea să creadă că fostul mare fotbalist nu mai e. În jur de cinci mii de oameni au fost alături de familia îndurerată a lui Balaci.

Mai întâi, pe stadionul „Ion Oblemenco”, unde, de dimineaţă, a fost depus pe gazon sicriul cu trupul neînsufleţit. Familia nu s-a dezlipit de catafalc, mama lui Balaci având nevoie de intervenţia medicilor după ce i s-a făcut rău.

Timp de două ore, suporterii celor două echipe de fotbal din capitala Olteniei, CSU Craiova şi FCU Craiova, au uitat de duşmănie şi, împreună, i-au scandat numele lui Balaci. Mai mulţi sportivi au depus coroane la căpătâiul fostului lor coleg.

Printre aceştia: jucătorii Universităţii Craiova, Dănuţ Lupu, Eugen Trică (fostul ginere), Gică Craioveanu, Gică Popescu, Gică Hagi, Silviu Lung, Florin Răducioiu şi Emil Săndoi. Sicriul a fost dus apoi la Biserica Sfântul Ilie, unde a avut loc slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.

În faţa bisericii au aşteptat, de asemenea, sute de oameni, printre care şi antrenorii Mircea Lucescu şi Ioan Andone. Cortegiul funerar a plecat de la biserică, în jurul orei 14.00, către Cimitirul Sineasca, unde a ajuns la ora 15.20.

Aici, fanii au aprins torţe şi au tras cu fumigene negre, au aplaudat, printre lacrimi, i-au strigat numele lui Balaci şi au cântat imnul Universităţii Craiova.

Salve de tun au fost trase deasupra cimitirului, în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al legendei Ilie Balaci a fost coborât în mormânt pentru odihnă veşnică.

Citește și: 

Lorena Balaci, susţinută de fostul soţ Eugen Trică la înmormântarea tatălui

Durere fără margini la căpătâiul lui Ilie Balaci. «Vă implor să nu mă luaţi de lângă fiul meu!»

Mărturia medicului care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci

Mai multe