Perla lui Hagi se face «vultur» de Lisabona

17 mai 2017 20:52   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cel mai important transfer al verii în fotbalul românesc ar putea fi cel al lui Florinel Coman, atacantul care a explodat în acest sezon în tricoul proaspetei campioane Viitorul.

Puştiul de 19 ani crescut de Hagi la Academia sa era de mult timp în atenţia marilor cluburi europene, însă ofertele oficiale au întârziat să apară. Iată însă că Benfica Lisabona, campioana Portugaliei în ultimii patru ani, ar fi reuşit deja să pună mâna pe Coman. „Perla din România este pe drum”, au notat ieri lusitanii de la „A Bola”, transferul fiind confirmat de surse credibile din cadrul clubului Benfica. Portughezii au aflat şi de comparaţia măgulitoare făcută recent de Hagi, care l-a comparat pe Florinel al nostru cu puştiul-minune de la AS Monaco, Kylian Mbappe. „Sunt de aceeaşi valoare, dar Coman e român şi nimeni nu-l cunoaşte în străinătate”, a spus antrenorul Viitorului. Promiţătorul jucător al Viitorului ar urma să semneze contractul cu „vulturii” de la Benfica la începutul lunii iunie, atunci când demarează oficial perioada de transferuri.

Mai multe