Petrecăreţii, iertaţi după doar o zi

1 noiembrie 2017 15:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dinamoviştii care au servit alcool peste măsură înaintea meciului din Cupă cu Aerostar Bacău, au fost pedepsiţi doar pentru 24 de ore, ei urmând a evolua poimâine contra Gazului Metan.

Filip, Hanca, Nedelcearu, Dudea şi Costache veneau după un chef de pomină şi eşecul cu Viitorul, 0-4, le-a fost atribuit. Au fost desfiinţaţi în public de Negoiţă şi Miriuţă, amendaţi cu câte 3.000 de euro şi excluşi din lot. În realitate, vor fi în teren peste două zile.

Cei cinci au băut peste măsură, până la ora 5.00 dimineaţa, în condiţiile în care seara era partida din Cupă cu Aerostar Bacău. Din fericire, jocul a fost câştigat prin golul lui Nemec şi totul s-a vrut a fi muşamalizat. Însă, imediat a urmat duelul cu Viitorul şi o înfrângere ruşinoasă, 0-4. Au fost găsiţi principalii vinovaţi şi oficialii au anunţat luni seara că respectivii nu vor mai fi primiţi nici la antrenamente, plus că vor suporta o amendă usturătoare. Dar, ei deja sunt în lotul lui Miriuţă, se antrenează alături de colegi şiv or face deplasarea la Mediaş pentru meciul de poimâine. Antrenorul practic a fost forţat să mizeze pe serviciile petrecăreţilor, ideea şefilor fiind să-i „reabiliteze” până-n iarnă pentru aputea fi vânduţi cât mai uşor. Cert e că Steliano Filip va fi cedat, conducătorii dorind să scape de unul care are al doilea cel mai mare salariu din lot, 10.000 de euro, dar are derapaje extrasportive dese şi-i influenţează negativ şi pe cei tineri. „Nu pot să spun că vor fi excluşi jucători din lot. I-am amendat, dar fiecare merită o a doua şansă în viaţă, cred că s-a făcut prea mult caz pe acest subiect”, s-a răzgândit ieri Miriuţă.

Mai multe