Petrescu nu scapă de „coşmarul” Botoşani. Joacă de două ori în 10 zile
Ardelenii au avut puţine probleme în turul sezonului regulat, în care au câştigat 10 meciuri din 13. Din cele trei în care n-au găsit drumul spre victorie, unul a fost cel de la Botoşani, după care „Bursucul” a făcut spectacol. Iar CFR urmează să joace împotriva moldovenilor de două ori în 10 zile.
Diseară, în Gruia, Botoşaniul e decisă să dea o mână de ajutor FCSB-ului şi să încurce încă o dată liderul. S-ar ajuta foarte mult şi pe ea, mai ales că un succes ar crea un crater imens între trupa lui Costel Enache şi urmăritoarele din play-off, Timişoara, Dinamo şi Viitorul. Dan Petrescu s-a fript după meciul din tur şi nu mai vrea să se împiedice încă o dată de Moruţan şi compania. Pentru asta şi-a băgat jucătorii în cantonament şi a pus biciul pe ei. Deac şi compania îşi aduc şi ei aminte de meciul jucat pe caniculă la Botoşani, dar şi de modul cum şi-a pierdut cumpătul atunci Dan Petrescu, şi vor ca de această dată să nu-l mai supere pe tehnician. „Nu se putea un meci mai greu. Am spus că ei sunt favoriţi. Ştiau ce trebuie să facă. Sunt convins că puţine echipe le vor lua puncte”, a spus „Bursucul” după ce Burcă a anulat golul lui Hoban. Punctele cu Botoşani sunt vitale în acest start de retur şi prin prisma faptului că ar da moral pentru meciurile de foc care bat la uşă. CFR va juca etapele următoare pe terenul campioanei Viitorul, dar şi acasă, cu Dinamo lui Vasile Miriuţă, care vine disperat să se răzbune pe umilinţa la care l-au supus clujenii pentru a-l înlocui cu Petrescu.