Petrolul a "furat" antrenorul rivalei Alexandria! "Sperăm să fie noul Contra!"

23 noiembrie 2017 16:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Petrolul Ploiești conduce în Seria a III-a, din Liga a 3-a, la finalul turului, dar a schimbat antrenorul. Fostul tehnician, Octavian Grigore, care era la cârma echipei de un an și jumătate, a decis să renunțe la banca tehnică, avansând în funcția de vice-președinte al clubului.

Conducerea s-a mișcat repede și în locul său l-a adus pe Romică Ciobanu, antrenorul principalei contracandidate la promovare, AFCM Alexandria, echipă aflată la două puncte în spatele “lupilor galbeni”. În vârstă de 40 de ani, fost jucător la Metalul Plopeni, Poli AEK, FC Vaslui, CSM Ploieşti, actuala Astra, sau CSO Plopeni, Romulus Ciobanu a mai pregătit în cariera sa de antrenor echipele CSO Plopeni, Autocatania Caransebeş, cea de juniori republicani a clubului Chindia Târgovişte şi AFCM Alexandria, pe aceasta din urmă promovând-o din Liga a 4-a şi bifând al treilea sezon pe banca tehnică a teleormănenilor.La prezentarea oficială, Romică Ciobanu a povestit un episod care l-a marcat și care l-a determinat să înțeleagă ce înseamnă o echipă precum Petrolul Ploiești. “Ieri, când veneam pentru a parafa înțelegerea, în oraș, am văzut un domn plimbând un câine, iar câinele avea pe el ceva în galben și albastru. Știu că am venit la una dintre cele mai importante formații din fotbalul românesc și e cea mai fericită zi din viața mea, din punct de vedere profesional”, a declarat Ciobanu, care a semnat un contract pe un an și jumătate, având ca obiectiv promovarea din Liga a III-a în Liga a II-a și apoi încercarea de a ajunge iar în Liga I.

"Lupii" sunt lideri în Liga a III-a şi favoriţi la promovare

Romică Ciobanu este tehnicianul de care Petrolul are nevoie în acest moment, idee pe care au susținut-o atât președintele Cristi Vlad, cât și Mădălin Mihailovici, directorul Veolia, partenerul finanțator al clubului din Ploiești. “Este un antrenor tânăr și dornic de performanță”, a declarat Vlad. Mădălin Mihailovici a explicat mai în detaliu cum s-a ajuns la varianta Ciobanu. “Am făcut o evaluare managerială și am ajuns la concluzia că este omul potrivit. Mi-au plăcut multe lucruri la el și m-a impresionat faptul că nu este un yesman. Nu avem nevoie de asemenea oameni, care să spună da la orice. Avem nevoie de oameni cu personalitate la acest club. Eu sper ca în doi trei ani să avem un viitor Contra sau un viitor Stoican. Am urmărit acest model, pentru că ne trebuie un antrenor care să fie apropiat de jucători, dar care să știe și când să-i laude și când să-i certe”, a punctat Mădălin Mihailovici, care a reafirmat sprijinul companiei pe care o reprezintă. “Nu suntem sponsori, suntem parteneri finanțatori. Noi nu luăm nimic, dar dăm totul. Construim viitorul acestei echipe, dar o vom face numai pe teren”, a încheiat Mihailovici.

Mai multe