Petrolul și-a pus antrenor!

15 martie 2016 18:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Șefii ocupantei ultimului loc din Liga 1 n-au stat mult timp pe gânduri după demisia lui Constantin Schumacher și au ales un nou antrenor.

Tehnicianul Ionel Gane a fost numit în funcţia de antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, până la finalul acestui sezon, informează gruparea ploieşteană. În vârstă de 44 de ani, fostul internaţional le-a mai pregătit, în primul eşalon, pe Universitatea Craiova, CS Turnu Severin, Corona Braşov şi CS Universitatea Craiova.

"Am acceptat această ofertă pentru că îmi plac provocările şi eu cred că Petrolul, în ciuda situaţiei din acest moment, se poate salva de la retrogradare. Ştiu că este o misiune foarte dificilă, dar atâta timp cât mai sunt şanse trebuie să luptăm până la capăt”, a declarat antrenorul.

Alături de Ionel Gane, în staful tehnic al ploieştenilor a fost cooptat şi antrenorul secund George Biţă, în vreme ce de pregătirea portarilor se va ocupa, în continuare, Cătălin Grigore, iar preparator fizic va fi Cristian Dragotă.

Gane îl înlocuieşte la Petrolul pe Constantin Schumacher, care şi-a reziliat contractul luni.

Mai multe