Piţurcă, de ce nu-i dai o «atenţie» portarului?

19 februarie 2012 18:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă este un om darnic! Asta ar putea spune amanta lui, fosta balerină Victoria Blochina, care s-a ales de pe urma relaţiei cu selecţionerul României printre altele,  cu o casă luxoasă şi o maşină de teren.

Totuşi, sunt şi oameni care ar putea "depune mărturie" despre zgârcenia celui poreclit "Satana".

Antrenorul echipei naţionale nu este un tip căruia să-i placă să-şi etaleze viaţa particulară.

A încercat să ascundă cât a putut relaţia extraconjugală pe care a avut-o cu Victoria Blochina, o fostă balerină, însă aceasta l-a dat de gol şi, mai mult decât atât, îl "târăşte" acum prin tribunale încercând să-l facă să-şi recunoască fiul.

De-a lungul timpului, Piţi a fost extrem de darnic cu Vica: i-a cumpărat o vilă într-o zonă rezidenţială, o maşină de teren şi a avut grijă să-i facă toate poftele.

"Un tip generos", ar fi concluzia pe care ar putea lumea să o tragă. Piţi a dovedit însă că e şi zgârcit atunci când vrea.

Iar fotoreporterii Click! l-au surprins pe selecţionerul "tricolorilor" într-o situaţie care exemplifică cel mai bine acest lucru.

Săptămâna trecută, Piţurcă a avut chef să-şi încerce norocul. Nu la femei, ci la cazinoul de la hotelul Intercontinental. Zis şi făcut.

A ajuns în faţa stabilimentului din centrul Bucureştiului şi a avut nevoie de indicaţii din partea unui portar pentru a ajunge unde îşi dorea.

Omul, angajat al hotelului, a stat câteva minute şi i-a risipit antrenorului toate nedumeririle, iar la final a aşteptat recompensa.

Recompensa, însă, n-a mai venit, Victor Piţurcă lăsându-l pe bărbat cu mâna întinsă!

Selecţionerul a intrat în local, şi-a văzut de drum, spre dezamăgirea portarului, supărat că nu i s-a "mulţumit" corespunzător.

Antrenorul câştigă 450.000 de euro pe an

Victor Piţurcă este un tip bogat. Dincolo de terenurile pe care le deţine şi de afacerile cu imobiliare, selecţionerul naţionalei îşi rotunjeşte veniturile cu banii pe care-i câştigă din fotbal.

Antrenorul echipei naţionale are un salariu anual de 450.000 de euro.

În plus, a negociat nişte prime consistente în cazul în care reuşeşte să-i ducă pe „tricolori" la Mondialul din 2014 şi Europeanul din 2016: 500.000 de euro, respectiv 350.000 de euro.

Mai multe