Piţurcă îl face uitat pe Iordănescu

1 iunie 2013 13:33   Fotbal intern
Ultima actualizare:

De săptămâna viitoare, Victor Piţurcă va putea pune semn de egalitate între el şi „Generalul" Anghel Iordănescu, selecţionerul „generaţiei de aur". Ambii vor avea câte 83 de partide la cârma „tricolorilor".

Amicalul de marţi de pe Arena Naţională contra exoticei naţionale din Trinidad-Tobago îi cam încurcă pe jucătorii noştri, majoritatea aflându-se deja cu gândul la vacanţa de vară care urmează. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Victor Piţurcă, selecţionerul urmând să atingă o bornă importantă în cariera sa de tehnician. De altfel, după dezastrul de la Amsterdam cu Olanda (0-4) din luna martie, Piţi s-a apărat scoţându-şi în faţă bilanţul la prima reprezentativă.

Fraţilor, ştiţi câte meciuri am eu la echipa naţională? Am 82, din care doar 17 pierdute. Vă rog să mă credeţi, dar e o performanţă", spunea Piţurcă, puţin lipsit de modestie. Probabil că actualul selecţioner ştia foarte bine şi pe cine trebuie să prindă din urmă la acest capitol. Este vorba despre nimeni altul decât Anghel Iordănescu, antrenorul cu care România a avut cele mai mari performanţe din toate timpurile.

În două mandate, "Tata Puiu" a strâns 83 de meciuri, simţind acum în ceafă răsuflarea lui Piţurcă, aflat însă la al treilea mandat. Paradoxal, Piţi a debutat la naţională în august 1998, succedându-i chiar lui Iordănescu, într-un moment în care "generaţia de aur" condusă de Gică Hagi dădea primele semne de slăbiciune.

La calificări este 3-2 pentru General

Victor Piţurcă şi Anghel Iordănescu sunt antrenorii cu care România a izbutit ultimele cinci calificări la turneele finale. Dacă „Generalul" i-a dus pe „tricolori" la Mondialele din 1994 şi 1998, precum şi la Euro 1996, Piţi are în palmares două calificări la Europene, în 2000 şi în 2008.

«Satana» a promovat 77 de jucători

Mai mult ca sigur, Piţurcă va deveni lider în topul selecţionerilor, cu 84 de meciuri, după amicalul din august cu Slovacia. Mai mult, cum contractul său cu Federaţia Română de Fotbal expiră abia în 2016, Victor Piţurcă are toate şansele să atingă cifra de 100 de partide pe banca tehnică a primei reprezentative a României.

Pe parcursul celor 82 de meciuri de până acum la naţională, Victor Piţurcă a promovat 77 de jucători la prima reprezentativă. Cei mai importanţi dintre ei sunt: Lobonţ, Chivu, Dică, Cociş, Goian, Nicoliţă, Radu Ştefan, Chiricheş, Neşu, Tănase, Maxim şi Grozav.

Mai multe