Piţurcă: "Reghecampf este penibil şi acasă, şi la stadion, peste tot"!

3 martie 2017 10:54   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a lansat un atac dur asupra antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi al soţiei acestuia, Anamaria Prodan.

"Cred că Steaua a jucat excepţional, dar a avut ghinion. În România nu mai poţi să-ţi spui părerea, pentru că urmează acuze, jigniri. După meciul de la Craiova mi-am spus părerea şi au urmat acuze din partea unui om care aşa procedează. Văd că acum toţi îi sunt duşmani, presă, toată lumea... Văd că au ieşit la iveală episoade, precum cel de la Zurich. Dacă era vorba de răzbunare, vorbeam de atunci, pentru că am ştiut ce s-a întâmplat. Toţi au consumat băuturi alcoolice după ce au mâncat cu echipa, unul n-a putut fi trezit deloc pentru meci, iar antrenorul abia a fost trezit pentru a merge la meci. Mie mi-au confirmat 3 jucători că înainte de meci, după masă, antrenorul şi managerul sau ce el acolo, au băut o sticlă de votcă.Gigi ştie foarte bine, dar e problemă cu acea clauză de reziliere de 1 milion şi l-a acoperit", a spus Piţurcă la Dolce Sport.

"Reghecampf este penibil şi acasă, şi la stadion, peste tot. Mai are puţin şi pleacă în SUA, să-și facă acolo echipă. El a antrenat pe la Snagov, pe unde se știau rezultatele dinainte. Apoi pe la Bistrița, două săptămâni la Craiova, a avut un retur bun la Chiajna și apoi l-a luat Gigi. La Steaua a găsit o echipă gata făcută. El a venit la Steaua cu noutatea asta, cu forță, ceea ce era pe placul jucătorilor. Dar erau jucători foarte buni, iar adversarele erau foarte slabe. Dar s-a terminat, nu mai e pomană.

El mă ține minte de când eram la Craiova și l-a trimis Giovanni Becali în pregătire cu noi, dar nu mi-a plăcut și nu l-am oprit. Eu am avut o discuție cu el și când eram selecționer și el antrenor la Steaua. Am stabilit ceva, un program, iar a doua zi am aflat din presă că nu mai e valabil nimic. După două luni, Argăseală m-a sunat, dar i-am spus că eu cu Reghe nu mai vorbesc, că el nu are nicio putere. Că vorbesc cu Gigi și cu asta basta. De atunci, el a început atacurile la adresa mea.Gigi, dacă simte că pierde campionatul, îl dă afară instantaneu. Și cu clauză, și fără clauză", a mai spus el.

Apoi, a continuat: "La Steaua, Gigi Becali face echipa. Reghecampf l-a băgat pe Pintilii cu Craiova pentru că a cerut acceptul, pentru că altfel nici nu se punea problema să o facă. Becali făcea schimbările şi din închisoare. Reghecampf i-a lucrat pe Costel Gâlcă şi pe Mirel Rădoi, ca să vină el. Chema jucătorii pe la grătare, cu nevastă-sa stătea de vorbă cu ei ca să semneze contracte de impresariat".

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Mai multe