Piţurcă "vede" alt meci! Nu bate pe nimeni la arabi şi spune că echipa progresează!

26 decembrie 2014 17:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă nu are nicio victorie de când este antrenor la Al Ittihad, în Arabia Saudită, dar la finalul meciului cu Al Hilal, scor 2-3, i-a asigurat pe fani echipe e pe un drum bun.

Piţurcă este de părere că, în ciuda eşecurilor sale şi a faptului că este la 11 puncte de liderul Al Nassr, Al Ittihad fiind eliminată şi din Cupa Arabiei Saudite, echipa sa progresează.

"Din păcate, nu reuşim victoria în ultimele meciuri, chiar dacă jocul nostru este bun, am progresat mult. În ceea ce priveşte echipa, a progresat foarte mult, dar aşteptăm mult mai mult de la aceşti jucători, care pot deveni valoroşi în scurt timp.Vom vedea în returul campionatului. Sper să aducem cât mai multe victorii suporterilor, cărora vreau să le mulţumesc. Şi dacă sunt nefericiţi, sunt nefericiţi pentru că nu am câştigat pentru ei", a declarat Piţurcă, care a preluat echipa de la fostul antrenor, care avusese o serie de şase meciuri terminate cu victorie.

5 înfrângeri şi două egaluri are Piţurca la conducerea celor de la Al Ittihad 

Mai multe