Play-off pe burta goală. "N-avem bani decât pentru o chiftea"
Campiontul s-a rupt oficial doar în două, play-off şi play-out, dar de fapt şi aceste bucăţi prezintă multiple fracturi. În pachetul european al Ligii 1 există o cortină de fier între primele trei şi ultimele trei, iar liderul joacă azi cu un loc 6 care pare stors. Nu doar de puteri, ci şi de foame.
Nu o spunem noi, ci chiar Flavius Stoican, antrenorul moldovenilor dându-ne o veste proastă înaintea partidei de azi, pe care o aşteptam de foc, dar care se anunţă dezechilibrată. „Primăria ne-a tot ajutat cu bani, pentru salarii și deplasări, dar nu s-a mai dat niciun ban. Noi facem totul printr-o fundație, iar legea nu permite la acest moment ca totul să fie transparent. Primarul vrea să ne ajute, dar se fac două luni și jumătate de când nu am primit salariile şi nu este o situație plăcută. Jucătorii îmi zic în fiecare zi că au nevoie de bani. Se ceartă cu nevestele, cu copiii, cu părinții. Ei sunt cei care își susțin familiile și au nevoie de bani. Le-am zis că, indiferent de situație, mergem şi jucăm fotbal, chiar dacă avem bani doar de o chifteluță”, a spus Stoican pentru Digi Sport, anunţând practic sistarea planurilor pentru cupele europene. Oricum nu erau perspective prea mari pentru moldoveni, care în două meciuri cu CFR Cluj în sezonul regular nu au marcat niciun gol şi au pierdut de fiecare dată, 1-0 în Ardeal şi 2-0 la Iaşi.
Şi Astra s-a bucurat la 200.000 de euro
SMS Iaşi nu e însă singura echipă care se închină că a ajuns în play-off şi are nişte bani asiguraţi fără riscul de a cădea mai jos de locul 6. Edi Iordănescu, antrenorul Astrei, cea care va încerca mâine să-i pună beţe în roate Craiovei, spune că a gândit finalul de sezon, inclusiv meciul decisiv cu Dinamo, doar prin prisma banilor, giurgiuvenii netraversând nici ei vreo perioadă de graţie din acest punct de vedere. „Nu mi-ar fi convenit ca Dinamo să fie în play-off pentru că ar fi avut șanse mari să termine sezonul înaintea noastră. O calificare a lor ar fi produs emulație, ar fi readus publicul lângă echipă, Dinamo s-ar fi întărit serios, mai ales că are și un nume. Și nu uitați că pentru noi a contat și latura financiară. Vorbim de locul 4, pentru care se primesc 180.000 - 200.000 de euro în plus față de ce ar fi însemnat locul 6 la finalul sezonului regulat”, a explicat Iordănescu junior, care pare că ştie şi el pe ce loc va termina. În aceste condiţii mai rămân câteva necunoscute, sperăm noi suficient de palpitante.
Botoşani – Juventus deschide lupta din subsol
Azi nu începe doar războiul pentru titlu, ci şi cel pentru evitarea retrogradării, care poate fi mai dur şi mai spectaculos decât primul. FC Botoşani – Juventus Bucureşti este partida care deschide runda 1 din cele 14 programate în total. Oaspeţii au rămas ultimii, dar înjumătăţirea i-a apropiat de salvare. Sepsi, cea care ocupă acum locul de baraj, e la doar 4 puncte peste şi orice e posibil în această primăvară. Voluntari, Chiajna şi Timişoara au câte 14 puncte şi pot tremura şi ele, deşi au un mic avans, iar Dinamo şi Botoşani, cu câte 20 de puncte, pot retrograda doar dintr-o catastrofă.