Pompiliu Popescu e sigur: ”Lupescu ia 99 % din voturi”
Se încinge lupta pentru șefia FRF, iar Pompiliu Popescu, susținător al candidatului ”Generației de Aur” aruncă bomba.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca alegerile să se dispute la 18 aprilie, iar actualul șef, Răzvan Burleanu, are, de ieri, un contracandidat serios: Ionuț Lupescu. ”Kaiserul” nu a făcut încă un anunț oficial, dar apropiații lui vorbesc deja despre planul său revoluționar. Pe lângă cei doi, și-au mai declarat intențiile de a intra în cursă Victoraș Iacob și Marcel Pușcaș.
Mai sunt mai puțin de trei luni până la alegerile FRF, iar lupta începe să devină din ce în ce mai serioasă. Dacă până acum actualul președinte, Răzvan Burleanu, nu avea emoții, contracandițaii anunțați –Victoraș Iacob și Marcel Pușcaș - având șanse minime să se impună, de ieri, Burleanu nu mai este la fel de liniștit.
Unul dintre cei mai importanți componenți ai ”Generației de Aur”, Ionuț Lupescu, fiind se pare, pe cale să-și anunțe intenția de a lupta pentru fotoliul de la Casa Fotbalului.Actualmente angajat la UEFA, ”Kaiserul” au urma să fie susținut de foștii săi colegi de națională, dar și de mulți oameni din fotbal. Cel puțin așa declară Pompiliu Popescu, fostul medic al primei reprezentative: ” Toţi cei din Generaţia de Aur îl vor susţine. Nu există altceva, nu ar avea de ce să nu îl susţină. Generaţia de Aur are obligaţia să facă acum pentru fotbalul românesc ce a făcut pe teren în '94, la Mondialul din SUA. E obligaţia lor morală faţă de poporul român, faţă de admiratorii fotbalului. Votanții l-au cerut insistent și ei sunt cei care l-au convins, pentru că văd în el cea mai bună variantă pentru redresarea fotbalului românesc. Mai ales că se pune problema interacţiunii dintre statul român şi UEFA pentru Euro 2020. Lupescu e un român adevărat, şi-a reevaluat situaţia şi începe să fie convins că poate ajuta fotbalul românesc să iasă din acest fund de sac în care a ajuns. Cred că ar lua 99% dintre voturi. Sunt foarte optimist, pentru că deja am inventariat voturile, avem şi studii sociologice directe şi indirecte. Mai sunt unul sau două puncte de pus la punct în ceea ce-l priveşte”.
Burleanu e convins că va câștiga
Actualul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu crede că poate pierde alegerile, indiferent de numele contracandidatului său. ”Nu numai că voi candida, dar voi şi câştiga aceste alegeri fiindcă în mod cert îi cunosc mult mai bine pe membrii Federaţiei Române de Fotbal decât orice alt candidat. Şi mai mult decât atât nu îmi este teamă de niciunul dintre candidaţi şi nu mă voi retrage din această campanie. Un mesaj de continuitate am primit din partea membrilor Comitetului Executiv”, a apus Burleanu.