Portarul Ionuţ Radu se poate prezenta la echipa României
Cotidianul italian „Gazzetta dello Sport” a scris, astăzi (luni, 22 martie), că portarul Ionuţ Radu (23 de ani) se poate prezenta în cantonamentul echipei României. Și aceasta după ce toate testele efectuate de fotbaliştii formaţiei Inter Milano pentru detectarea noului coronavirus au avut rezultat negativ. Rămâne de văzut dacă FRF va mai insista pentru venirea în ţară a lui Ionuţ Radu, în condițiile în care selecţionerul Mirel Rădoi l-a convocat pe Florin Iacob (UTA) în locul lui.
La controlul efectuat ieri (duminică, 21 martie), a fost înregistrat doar un caz pozitiv, dar persoana în cauză nu este din rândul jucătorilor. Motiv pentru care fotbaliştii convocaţi pot merge la primele reprezentative. În această situație se află Lukaku (Belgia), Brozovici şi Perisici (Croaţia), Eriksen (Danemarca), Skriniar (Slovacia), Hakimi (Maroc) şi Radu. Nu vor mai pleca Lautaro Martinez (Argentina) şi Alexis Sanchez (Chile), în contextul în care meciurile din preliminariile Campionatului Mondial 2022, programate la finalul acestei luni, în America de Sud, au fost amânate. Într-o postură diferită se află internaţionalii italieni Barella, Bastoni şi Sensi, care nu au primit încă permisiunea autorităţilor sanitare milaneze să meargă la naţională şi rămân pentru moment la Appiano Gentile. Pe de altă parte, fotbaliştii lui Inter care vor rămâne la Milano vor putea să se antreneze într-o bulă, deocamdată, însă formaţia nu are încă permisiunea să joace vreun meci.Clubul lombard anunţase, joi, 18martie, că se confruntă cu încă două cazuri de infectare cu COVID-19 în lot, după cel al portarului Samir Handanovici. Din acest motiv, Agenţia de Protecţie Sanitară (ATS) din Milano a hotărât, inițial, să interzică deplasarea la echipele naţionale pentru toţi jucătorii convocaţi. Ionuţ Radu urma să fie titular în meciul cu Sassuolo, din weekend, după ce slovenul Handanovici a fost găsit pozitiv. De asemenea, portarul era convocat la naţională pentru meciurile cu Macedonia de Nord (25 martie), Germania (28 martie) şi Armenia (31 martie) din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.